Potrivit unui comunicat al Primăriei Tg.Mureș, traficul rutier va fi restricționa, azi, între orele 19:30 și 20:00, pe segmentul cuprins între restaurantul McDonald’s – Catedrala Mare din Târgu Mureș, cu ocazia Paradei Studenților .
Evenimentul este organizat în cadrul „Zilelor și Festivalului Studenților din Târgu Mureș”, de către Asociația Studenților Maghiari.
Potrivit organizatorilor, la eveniment sunt așteptate 44 de echipe și circa 1.800 de participanți.
Traseul anunțat pentru paradă este: Piața Trandafirilor, Piața Petofi Sandor, strada Mihai Viteazu, strada Trebely, strada Argeșului, girația Casei de Cultură „Mihai Eminescu”, strada Nicolae Grigorescu, strada Victor Babeș și Căminul studențesc nr. III.
Șoferii sunt rugați să țină cont de restricțiile temporare și să urmeze indicațiile forțelor de ordine și ale organizatorilor, pentru buna desfășurare a evenimentului.
Anunțuri gratuite din Maramures


