Reforma administrativă obligă primăria municipiului Sibiu să renunțe la un serviciu întreg și să desființeze alte zeci de posturi. Modificările ar trebui să fie realizate până la 1 iulie.
Ca urmare a intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 7/2026, privind modificarea și completarea unor acte normative, precum și adoptarea unor măsuri pentru creșterea capacității financiare a unităților administrativ-teritoriale, autoritățile locale au obligația de reducere cu 30% a numărului total de posturi aferente aparatului de specialitate al primului, instituțiilor și serviciilor publice subordonate Consiliului Local.
Primăria municipiului Sibiu va avea voie, în urma reducerii, să aibă 615 posturi. Prin urmare, consilierii locali sunt chemați să aprobe, în ședința ordinară de la finalul lunii mai, mai multe proiecte de hotărâre privind noile organigrame.
Un serviciu întreg se desființează
Serviciul Public Salubrizare, Protecția Mediului și Administrarea Domeniului Public din cadrul Primăriei Sibiu se va desființa. Activitățile, personalul și patrimoniul acestuia vor fi transferate către aparatul de specialitate al primarului, începând cu data de 1 iunie, urmând ca toate procedurile de predare-primire să se finalizeze până la data de 1 iulie.
În raportul de specialitate au fost prezentate motivele desființării serviciului. „În urma analizei structurii organizatorice și a gradului de ocupare a posturilor existente, s-a constatat că, în cadrul Serviciului Public Salubrizare, Protecția Mediului și Administrarea Domeniului Public, există un număr ridicat de posturi vacante, iar desființarea acestora face imposibilă respectarea normativului de personal minim necesar, prevăzut de Legea nr. 296/2023. În consecință, ca urmare a imposibilității încadrării serviciului în limitele de personal stabilite prin actele normative menționate, se impune desființarea serviciului public și transferul activității, personalului și patrimoniului acestuia către aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Sibiu”, potrivit raportului de specialitate.
Astfel, activitățile acestui serviciu vor fi integrate în direcțiile deja existente, iar cheltuielile publice se vor reduce prin unificarea structurilor de suport (logistică, resurse umane, achiziții, contabilitate).
Activitățile privind salubrizarea și protecția mediului, cât și activitatea aferentă sistemului BikeCity vor fi preluate de Direcția Generală Juridică și Managementul Salubrizării, iar activitățile de reglementare și management al activităților desfășurate pe domeniul public vor fi preluate de Direcția Generală Patrimoniu și Cadastru. Totodată, activitățile privind sistemul de acces cu bariere sau piloni și gestionarea vehiculelor abandonate sau fără stăpân pe domeniul public sau privat vor fi preluate de Serviciul Public Poliția Locală.
De la 1 iunie, toți angajații din serviciul desființat vor fi transferați în cadrul aparatului de specialitate al primarului, cu menținerea funcțiilor, salariilor și vechimii în muncă.
Zeci de posturi desființate
Pentru a respecta limitele de personal stabilite de Instituția Prefectului Județului Sibiu, dar și pentru a eficientiza activitatea aparatului de specialitate al Primarului, s-a impus redimensionarea acestora, prin diminuarea posturilor vacante, astfel:
- Serviciul Public de Poliție Locală: de la 136 de posturi la 126 de posturi, prin reducerea a 10 posturi vacante;
- Direcția Fiscală Locală Sibiu: de la 69 de posturi la 64 de posturi, prin reducerea a 5 posturi vacante;
- Serviciul Public Sport și Agrement: de la 53 de posturi la 51 de posturi, prin reducerea a 2 posturi vacante;
- Serviciul Management Integrat pentru Ecosisteme Urbane: de la 65 de posturi la 62 de posturi, prin reducerea a 3 posturi vacante;
- Aparatul de Specialitate al Primarului Municipiului Sibiu: de la 285 de posturi la 228 de posturi, prin reducerea tuturor posturilor vacante, inclusiv reducerea celor 6 posturi vacante la Serviciul proiecte cu finanțare din fonduri europene și prin preluarea personalului existent de la Serviciul Public Salubrizare, Protecția Mediului și Administrarea Domeniului Public care se desființează.
Așadar, la nivelul Primăriei Sibiu, nu va fi nevoie de concedieri, deci personalul încadrat nu va fi afectat de reorganizări, deoarece vor fi reduse exclusiv posturile vacante.
Anunțuri gratuite din Maramures


