Proiectul primăriei este pus în transparență publică.

Articol editat de Bianca Câmpeanu,
16 aprilie 2026, 18:08

Sălile de jocuri de noroc și agențiile de pariuri din Bistrița vor funcționa după reguli mult mai stricte. Primăria a publicat în transparență decizională un nou regulament local care impune distanțe minime față de școli, taxe substanțiale și interdicții drastice privind publicitatea vizuală.

Potrivit proiectului de hotărâre, nicio sală de jocuri nu va mai putea fi deschisă la o distanță mai mică de 100 de metri față de unitățile de învățământ, măsurată pietonal.

Noutatea majoră vine însă din zona estetică și financiară. Operatorii nu vor mai avea voie să folosească lumini de tip LED, ecrane luminoase sau imagini cu zaruri și aparate pe fațade. Singura reclamă permisă va fi o firmă de maximum jumătate de metru pătrat, care trebuie să conțină obligatoriu avertismentul privind dependența.

În ceea ce privește taxele, Primăria Bistrița propune tarife calculate la metru pătrat, care pot duce la costuri anuale uriașe pentru operatori. De exemplu, pentru o sală de 180 de metri pătrați, taxa de funcționare va ajunge la 385.000 de lei pe an, bani care vor merge direct la bugetul local.

Nici programul nu rămâne neschimbat: spațiile aflate în clădiri rezidențiale se vor închide la ora 22:00, în timp ce în Centrul Istoric limita este ora miezul nopții. Regimul non-stop va fi permis doar în mall-uri și hoteluri.

Cei care nu respectă regulile riscă amenzi de 5.000 de lei, fără posibilitatea de a plăti jumătate din sumă și fără avertisment. De la momentul adoptării hotărârii, sălile existente vor avea la dispoziție 90 de zile pentru a-și modifica fațadele conform noilor standarde.

Documentul rămâne în consultare publică înainte de a fi supus votului în Consiliul Local.

 

CITEȘTE ȘI: Primarul Gabriel Lazany: „Bistrițenii să decidă dacă mai vor jocuri de noroc”

 

 

Alin Cordoș

Radio Cluj poate fi ascultat şi online AICI. Ne găsești și pe facebook, X și instagram.



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *