O nouă investiție ar urma să beneficieze de finanțare europeană, la Năsăud. Este vorba despre proiectul Regenerarea urbană a cartierului de blocuri din orașul Năsăud, județul Bistrița-Năsăud, etapa I”, Primăria Năsăud transmițând ultimele clarificări către specialiștii ADR Nord-Vest. Proiectul ar urma să fie finanțat prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027.

De altfel, documentaţia tehnică pentru proiectul „Regenerare urbană a cartierului de blocuri din oraşul Năsăud, etapa I” a fost finalizată, în cadrul unui proiect finanţat în cadrul Programului Operaţional Asistenţă Tehnică 2014-2020.  Bugetul estimat al acestei investiţii era de 3 milioane euro.

Proiectul se va dezvolta în zona adiecentă străzilor Miron Cristea şi Bistriţei, pe o suprafaţă de aproximativ 9000 metri pătraţi, şi prevede conversia funcţională a terenurilor aflate în stare avansată de degradare. Astfel, vor fi create noi zone de relaxare, va fi îmbunătăţit aspectul urbanistic al oraşului, dar şi calitatea aerului în zonă va fi mult mai bună.

În zonă vor apărea parcări cu grădini verticale. Vor fi amenajate spaţii verzi cu alei, foişoare, pergole, fântâni arteziene, cişmele stradale; vor fi plantaţi arbori, vor fi amplasate echipamente de iluminat arhitectural. Multe din suprafaţele betonate vor fi „înverzite”, vor fi create facilităţi de relaxare – locuri de joacă pentru copii, aparatură de fitness urban. Vor fi montate felinare decorative alimentate cu energie solară, automate de reciclare a PET-urilor, mobilier urban smart etc. Pentru siguranţa locuitorilor din zonă, va fi instalat un sistem de supraveghere video. 

 



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *