Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița a cerut includerea în programul național de reconstrucție mamară pentru pacientele care au trecut prin cancer de sân. Documentația a fost trimisă la Casa Națională de Asigurări de Sănătate, iar acum se mai așteaptă doar ordinul de includere. Odată aprobat programul, aproximativ 50 de paciente pe an ar putea beneficia de intervenție.
Vestea a fost dată de directorul general al CAS Bistrița-Năsăud, Oana Nicoleta Nan, în ședința Colegiului Prefectural.
„În cursul lunii august 2026 a fost transmisă la CNAS documentația necesară pentru includerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița în Programul național de oncologie – Subprogramul de reconstrucție mamară după afecțiuni oncologice prin endoprotezare”, a anunțat Oana Nicoleta Nan.
Se așteaptă un ultim ordin
Întrebată în ce stadiu se află solicitarea, directorul general al CAS BN a explicat că mai trebuie emis doar ordinul de includere.
„Programul național de reconstrucție mamară este o reușită. Noi asistăm la o creștere a ratei de îmbolnăvire în rândul femeilor pe linia aceasta. Doamna doctor Albu a făcut demersurile, împreună cu Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița. Deja s-a trecut de toate fazele de evaluare. Noi am trimis la Casa Națională de Asigurări de Sănătate fundamentarea și doar așteptăm ordinul președintelui Casei de includere a unității noastre spitalicești în Programul național de reconstrucție mamară”, a explicat, pentru Bistrițeanul.ro, Oana Nicoleta Nan.
Aproximativ 50 de intervenții pe an
Potrivit reprezentanților Spitalului Județean, după intrarea în program la Bistrița s-ar putea face aproximativ 50 de intervenții de reconstrucție mamară pe an.
„Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița a făcut demersuri pentru includerea în Subprogramul național de reconstrucție mamară după afecțiuni oncologice prin endoprotezare, derulat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Ministerul Sănătății. Procedura este în curs de avizare la nivel central, iar includerea în program ar presupune decontarea dispozitivelor medicale și a intervențiilor de reconstrucție mamară pentru pacientele care au suferit mastectomie în urma cancerului de sân. Conform estimărilor făcute de dr. Mihaela Albu, medic coordonator al Compartimentului de Chirurgie plastică, și dr. Geanina Miron, medic șef al Secției Oncologie medicală, circa 50 de pacienți oncologici ar putea beneficia anual de programul național de reconstrucție mamară, în condițiile prevăzute de lege”, a transmis, pentru Bistrițeanul.ro, Camelia Strungari, purtătoarea de cuvânt a spitalului.
Anunțuri gratuite din Maramures


