Direcția de Asistență Socială Deva informează cetățenii că a fost stabilit noul cadru de acordare a locuințelor sociale din oraș. Prin Hotărârea nr. 261/2026, adoptată de Consiliul Local Deva în ședința ordinară din luna iulie, au fost aprobate noile criterii de stabilire a ordinii de prioritate la repartizarea locuințelor sociale, valabile pentru anul 2027.

Sistemul de evaluare a dosarelor rămâne bazat pe un punctaj care reflectă situația locativă și civilă, starea de sănătate, vechimea cererii, veniturile nete din ultimele 12 luni, nivelul de studii și cazurile sociale deosebite. Totuși, noile reglementări aduc modificări substanțiale menite să vizeze mai bine persoanele care au cu adevărat nevoie de sprijinul statului.

Principalele noutăți din regulament

Fără acces pe bază de reședință: Solicitanții trebuie să fie majori și să aibă domiciliu stabil sau carte de identitate provizorie în municipiul Deva (cu excepția tinerilor proveniți din instituții de ocrotire socială, pentru care este valabil domiciliul în județul Hunedoara). Viza de reședință (flotantul) nu mai este acceptată pentru accesul la acest program.

Verificări extinse și pentru concubini: Solicitantul și membrii familiei sale – categorie în care este inclus / inclusă explicit și concubinul / concubina – nu trebuie să dețină sau să fi înstrăinat o locuință după 1 ianuarie 1990. De asemenea, aceștia nu trebuie să fi beneficiat de sprijinul statului pentru achiziționarea unei locuințe și nici să fi deținut anterior, ca chiriași, o locuință din fondul locativ de stat sau al orașului.

Punctaj diferențiat pentru sănătate: A fost introdusă o grilă distinctă de punctaj pentru persoanele cu dizabilități (gradele grav și accentuat) și cele cu invaliditate (gradele I și II).

Penalizări pentru datoriile locale: Solicitanții trebuie să își achite dările. Punctajul final obținut în urma evaluării dosarului va fi diminuat direct cu 10 puncte dacă solicitantul sau membrii majori ai familiei sale figurează cu restanțe sau datorii la bugetul local.

Regulamentul complet și detaliile despre întocmirea dosarului pot fi consultate pe pagina oficială a instituției, dasdeva.ro, la Secțiunea Locuințe și asociații – Locuințe sociale, sau direct la sediul DAS Deva din strada I.L. Caragiale, nr. 4, etajul 1.

FOTO: FACEBOOK PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DEVA

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *