După o absență de 34 de ani, FC Corvinul 1921 Hunedoara revine pe prima scenă a fotbalului autohton. În meciul de debut al sezonului 2026-2027 corviniștii vor juca, într-un meci considerat pe teren propriu, dar care va avea loc la Arad, întrucât stadionul din Hunedoara nu corespunde cerințelor din primul eșalon, cu FK Csikszereda.

Căpitanul vrea un debut cu dreptul

Meciul va avea loc luni, 20 iulie, de la ora 18:30. În preambulul acestei întâlniri cei de la Corvinul au organizat, în cursul zilei de vineri, 17 iulie, o conferință de presă. La această întâlnire cu jurnaliștii au participat antrenorul principal al Corvinului, Florin Maxim, precum și căpitanul de echipă al hunedorenilor, Alexandru Neacșa. „Așteptăm cu nerăbdare să jucăm în SuperLiga, având în vedere că acesta a fost țelul nostru încă de la început, de când Corvinul s-a reînființat. Vom debuta în campionat cu Csikszereda, un meci care, de principiu, este ca oricare altul. Însă nu putem uita că acesta este primul nostru meci în cel mai înalt eșalon după mulți ani, chiar dacă eu și alți colegi am mai jucat la acest nivel, așa că jocul cu ciucanii va fi cel mai important. Ne dorim să începem cu dreptul și, apoi, să avem rezultate cât mai bune. Dar, una peste alta, abia așteptăm să începem campionatul”, a spus căpitanul „corbilor” alb – albaștri, Alexandru Neacșa.

Probleme cu extracomunitarii din lot

Despre momentul mult așteptat al revederii cu primul eșalon fotbalistic din țara noastră a vorbit și Florin Maxim, antrenorul principal al Corvinului. „Să ajungem la acest nivel a fost visul meu cel mai mare de când am ajuns aici. Nu a fost ușor, dar suntem mândri de ce am realizat. Le mulțumesc tuturor celor care au pus umărul, în cei cinci ani de când activez aici, la obținerea acestor performanțe, care respectiv trei promovări, câștigarea Cupei României și evoluția în cupele europene. Pentru sezonul ce stă să înceapă, în mod normal, au apărut mai multe schimbări în structura lotului. La acest nivel am judecat cu capul, nu cu inima, și am renunțat la câțiva jucători cu vechime în lot, cărora la mulțumesc pentru ceea ce au făcut pentru Corvinul. În ce privește primul meci din campionat, pot spune că nu avem, cu excepția cunoscută a lui Okoro, indisponibilități medicale în cadrul lotului, dar există unele probleme cu jucătorii extracomunitari, cărora, încă, nu le-a parvenit permisul de ședere în România. Formula de star o voi stabili, ca de obicei, în ziua jocului, dar sperăm să avem un debut reușit”, a declarat „principalul” hunedorenilor, Florin Maxim.

Obiectivul, o clasare cât mai bună

În mod firesc, una dintre întrebările adresate de către jurnaliști a fost cea de legată de obiectivul Corvinului pentru sezonul ce stă să înceapă. „Nu câți credeau că vom câștiga Cupa României, dar eu am crezut acest lucru. E normal să ne dorim niște rezultare cât mai bune. În ceea ce îi privește pe băieți, aceștia au niște parametri buni, la fel ca și jucătorii celorlalte echipe din prima ligă. E clar că aceștia, în ziua jocului, trebuie să fie pregătiți, fizic și mental, și să aibă noțiuni de adversari. Nu pot să intuiesc rezultatele, dar ceea ce pot garanta este că ne vom da și ultima picătură de energie pe teren. Ne vom bate pentru fiecare minge”, a precizat Florin Maxim.

Reamintim că hunedorenii vor juca primele meciuri din campionat la Arad, urmând ca, pe parcurs, să se mute cu întâlnirile de acasă la Petroșani, când vor fi finalizate lucrările de modernizare la stadionul „Petre Libardi” din municipiul din Valea Jiului. Pe de altă parte, dacă nu se vor tăia finanțările, în Hunedoara, pe locul actualei arene, va fi construit un stadion ultramodern, pe care corviniștii vor juca, cel mai probabil, peste trei ani.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *