Sport
Universitatea Cluj a câştigat derby-ul oraşului contra CFR-ului, scor 3-1, şi s-a apropiat la doar cinci puncte de primul loc. De partea cealaltă, vişiniii rămân pe locul 8, la trei puncte de locurile de barajul pentru menţinere/ promovare.
Fanii Universităţii şi-au surclasat rivala din oraş şi în tribune / Foto: Sergiu CRĂCIUN, monitorulcj.ro
A fost spectacol joi seara la Cluj. CFR şi Universitatea s-au duelat în cel mai aşteptat meci al Ardealului, încheiat cu victoria echipei lui Cristiano Bergodi. Issouf Macalou, cu o dublă, şi Oucasse Mendy au marcat pentru oaspeţi, în timp ce pentru CFR a punctat Stefan Drazic.
Derby-ul a fost încins atât pe teren, cât şi în tribune, acolo unde cele două galerii au făcut spectacol. În plus, suporterii ambelor echipe au venit pregătiţi cu bannere prin care şi-au înţepat rivalii de la distanţă. Reporterul monitorulcj.ro prezent la stadion a surprins o parte dintre mesajele afişate de către cele două tabere.
- „Mințiți oamenii cu nerușinare cu citatul «CFR nu moare» / Doar ca să mai faceți de o pânză, un spray și-o deplasare” – banner suporteri „U” Cluj
- „Rușinea fenomenului continuați să fiți / Într-un colț de tribună, speriați și umiliți” – banner suporteri „U” Cluj
- „Vă lăudați că dați cu pumnul și stați în gardă / În realitate aveți palmele tocite de la l**ă” – banner suporteri „U” Cluj
- „Parcă ieri umblam prin cartier / Acum ești un strălucitor înger” – banner suporteri „U” Cluj
- „Practicați cea mai veche meserie: dați o sută, dați o mie să facem coregrafie” – banner suporteri „U” Cluj
- „O palmă la vremea ei / Împarte o brigadă-n trei” – banner suporteri CFR Cluj
Mai mult, fanii CFR-ului au pregătit și o coregrafie la acest meci.
CITEȘTE ȘI:
Anunțuri gratuite din Maramures


