Rapid a pierdut și meciul cu CFR Cluj, scor 1-2, în etapa 7 din play-off-ul Superligii. Ardelenii au condus cu 2-0 la pauză, după reușitele lui Zahovic și Cordea, în timp ce echipa lui Gâlcă a redus din diferență prin Olimpiu Moruțan.
În urma acestui rezultat, Rapid rămâne pe locul 5 în play-off, cu 32 de puncte, în timp ce elevii lui Daniel Pancu și-au asigurat în mare măsură locul 3, cu 3 etape înainte de final.
Cronică de Cezar Titor » „Farmecul vieții” se destramă la prima serie de eșecuri
Cu o echipă a Rapidului sângerândă, măcinată de accidentări și cu un singur punct adunat în ultimele patru etape de play-off, fanii au întors spatele echipei.
Suflarea rapidistă este învolburată, iar ruptura dintre echipă și suporteri sugerează că farmecul Giuleștiului nu stă doar în momentele de glorie, ci mai ales în cele de cumpănă.
În ciuda acestor turbulențe, elevii lui Costel Gâlcă continuă să spere la un loc de cupe europene, un obiectiv care, de când Dan Șucu și-a extins portofoliul de investiții și în fotbalul intern, a rămas de fiecare dată doar la stadiul de intenție. „KPI” negativ.
De cealaltă parte, CFR Cluj caută să-și consolideze poziția pe podium, o misiune care părea aproape imposibilă la începutul mandatului lui Daniel Pancu. „Pancone” rămâne idol în Giulești, unul dintre puținii care nu și-au renegat vreodată dragostea pentru Rapid, nici măcar în preajma acestui duel.
„Panco Italiano” vine chiar după două victorii „italienești” în campionat: succese identice cu 1-0, cu FC Argeș și concitadina Universitatea.
CFR nu impresionează, însă Rapid arată a locurile 10-12
După câteva minute de tatonare, în care balonul s-a plimbat agale între cele două careuri, consemnăm minutul 9 pentru prima ocazie a partidei. Christensen a executat excelent o lovitură liberă din lateral, iar Pașcanu și-a dat întâlnire cu mingea la marginea careului mic, nereușind însă să-și cadreze lovitura de cap.
Imediat, „feroviarii” ardeleni au răspuns: Korenica a executat bine o lovitură de colț, Zahovic a reluat excelent din șase metri, Aioani era bătut, însă Pașcanu a respins salvator de pe linia porții.
În minutul 18, Huja a trimis o diagonală senzațională pentru Braun, fostul jucător al Rapidului, care a centrat în fața porții pentru Zahovic. Slovenul a avut de îndeplinit o simplă formalitate pentru primul său gol în Superligă.
Borza a fost depășit prea ușor pentru un fundaș care se vrea de națională ori produs de export în elita fotbalului european. Reușita a venit și pe fondul presiunii exercitate de trupa alb-vișinie, îmbrăcată în mov și verde neon pentru duelul din Giulești.
Ulterior, Rapid a avut posesia, însă s-a văzut nevoită să facă ce îi place mai puțin: să atace. Nu a reușit, iar giuleștenii au avut și ghinion. Christensen a alunecat sub presiunea lui Muhar și a comis henț în careu.
După semnalizarea asistentului, s-a acordat penalty, transformat fără probleme de Andrei Cordea.
Între timp, scandările suporterilor giuleșteni la adresa jucătorilor erau greu de reprodus și ar fi conținut multe semne de *. Haosul domnea în Giulești, fără semne că ar mai fi existat cale de întoarcere. La pauză, 2-0 pentru CFR Cluj.
Popa, omul reprizei!
Cele trei modificări operate la pauză de Costel Gâlcă au avut efectul scontat, iar Rapid a arătat vizibil mai bine în repriza secundă. Prima mare ocazie i-a aparținut lui Christensen, în minutul 57. Imediat, trupa alb-vișinie a redus din diferență prin Olimpiu Moruțan, aflat la prima reușită sub cerul Giuleștiului.
Faza a pornit de la Sinyan, care s-a complicat inutil, fapt de care a profitat Paraschiv, insistent la recuperare. Mingea a ajuns la Christensen, care a purtat mingea până în careu, apoi l-a servit excelent pe Moruțan.
În minutul 61, Kramer a fost foarte aproape de a înscrie, după ce tentativa sa de centrare s-a transformat într-un pericol real și s-a oprit în bară. Nouă minute mai târziu, Marian Aioani a mai reparat din relația tensionată cu fanii giuleșteni, dacă ar mai fi ceva de reparat, intervenind excelent și scoțând de sub transversală lovitura de cap a lui Huja.
Imediat după această fază, Christensen a mai semnat o ocazie importantă, obligându-l pe Mihai Popa să se întindă serios.
Rapid a continuat să forțeze un gol egalizator. În minutul 84, la patru distanță de o șansă mare a lui Cordea, care putea închide meciul, lovitura cap a lui Hazrollaj a fost respinsă excelent de Popa.
În minutul 88, același Popa a intervenit excelent la torpila lui Christensen din afara careului. Același Hazrollaj și-a văzut șutul respins de același Popa în minutul 90.
În ciuda insistențelor sisifice, s-a terminat 2-1. Rapid, tot mai probabil să rateze, din nou, vara europeană, în timp ce pentru CFR se conturează tot mai clar acest lucru.
FINAL » Rapid – CFR Cluj 1-2
-
Minutul 58: GOL Rapid! Olimpiu Moruțan „sparge gheața” în Giulești, prima reușită. Braun greșește la mijlocul terenului, Christensen recuperează și gestionează bine faza, rezistă și îi pasează în careu lui Moruțan, care nu greșește și înscrie cu poarta goală.
-
Minutul 35: GOL CFR Cluj! Penalty acordat după un henț comis în careu de Tobias Christensen. Danezul a căzut cu mâna pe minge, „centralul” Florin Andrei n-a văzut eroarea, însă a fost atenționat de asistentul George Neacșu. Reluările TV au confirmat hențul comis de fotbalist, iar Andrei Cordea a transformat fără probleme, 2-0 pentru CFR.
-
După ce CFR Cluj a dus scorul la 2-0 în Giulești, reacția suporterilor a fost una extrem de dură. Din tribune s-au auzit scandări precum: „Plecați cu toții, mai bine plecați cu toții”, „Rușine să vă fie”, „Suntem mereu cu voi, voi vă bateți joc de noi” și „Afară, afară din Giulești”. Au existat și derapaje, cu mesaje agresive la adresa jucătorilor: „Jucători de Serie B, vă rupem picioarele”.
-
Minutul 18: GOL CFR Cluj! Borza e visător în careu, pierde duelul cu Braun, iar acesta îi ia fața și îi pasează lui Luka Zahovic, cel care îndeplinește o formalitate și înscrie primul gol pentru CFR. Imediat, fanii giuleșteni își ironizează propria echipă strigând: „Campionii, campionii, ole ole!”
-
Marian Aioani este fluierat la fiecare atingere de balon, fiind în continuare în centrul atenției fanilor din Giulești.
-
Din Peluza Nord se aud și scandări ironice: „Ole, ole, v-au ieșit biletele”.
-
6.182 spectatori (cifră oficială)
GALERIE FOTO. Cele mai spectaculoase imagini din Rapid – CFR Cluj
Rapid – CFR Cluj, echipele de start:
Rapid (4-3-3): Aioani – Onea, Pașcanu, Kramer, Borza – Grameni, K. Keita, Christensen – Al. Dobre, Paraschiv, Talisson
Rezerve: Briciu, Șimonia – Ciobotariu, Todoran, Sălceanu, Moruțan, Hazrollaj, A. Șucu, Burmaz
Absenți: Iliev, Manea, Bolgado, Gheorghe, Vulturar, Koljic, Petrila, Hromada (accidentați)
Antrenor: Costel Gâlcă
CFR Cluj (4-2-3-1): M. Popa – Braun, Sinyan, Huja, Camora – Muhar, T. Keita – Cordea, Korenica, Biliboc – Zahovic
Rezerve: Vâlceanu, Kun, Abeid, M. Ilie, D. Djokovic, Perianu, Deac, A. Păun, Fică, Șfaiț, Gligor, Alibek Aliev
Absenți: –
Antrenor: Daniel Pancu
Stadion: Giulești
Arbitru: Florin Andrei // A1: George Neacșu, A2: Alexandru Vodă
Arbitru VAR: Adrian Cojocaru // Asistent VAR: Ovidiu Artene
Rezervă: George Găman // Obs. arbitri: Cristina Babadac
UPDATE 20:15 » Prezență rară în loja oficială
Iuliu Mureșan, președintele CFR-ului, este prezent la meci, o apariție rară, în condițiile în care nu însoțește, de regulă, echipa în deplasări. În tribune se află și Bogdan Mara, proaspăt demisionar din conducerea clubului.
UPDATE 20:10 » Mesaj emoționant și momente speciale în Giulești
„Frați rapidiști, vă spun bună seara și bine ați venit acasă. Nu există loc mai potrivit decât Giuleștiul pentru a ne vindeca rănile trecutului recent. Nu este ușor, rapidiștii din garda veche știu cel mai bine asta.
Astfel de momente fac parte, fără să vrem, din istoria Rapidului. Știm cum se spune: «luni și marți mă jur că-n veci nu mai calc la meci, dar de vineri mă decid, boală veche, hai Rapid!»”
Acesta a fost mesajul transmis de crainicul stadionului înaintea startului partidei Rapid – CFR Cluj.
Tot înainte de fluierul de start, Giuleștiul a trăit două momente speciale. Daniel Pancu a revenit pentru prima dată ca adversar și a fost întâmpinat cu aplauze: „Bun venit acasă, Pancone!”. A salutat suporterii, iar acesta a răspuns înjurând Steaua.
De asemenea, echipa de baschet feminin a Rapidului a fost ovaționată după ce a adus pe stadion titlul și Cupa, o performanță istorică, la 57 de ani de la ultimul succes.
În schimb, momentul prezentării echipelor a fost tensionat pentru Marian Aioani, huiduit și fluierat de o parte a publicului, așa cum s-a întâmplat și la încălzire.
UPDATE 20:05 » Absență notabilă
Până în acest moment, Dan Șucu nu a ajuns la stadion. Patronul Rapidului a lipsit și la meciul cu Dinamo, iar surse din jurul clubului susțin că este afectat de situația echipei și că ar putea absenta și în această seară. În schimb, Dan Șucu Jr. este prezent în tribune.
UPDATE 20:02 » Reprezentanții FRF sunt prezenți la meci
Gică Hagi, Cătălin Anghel, Jerry Gane, Lucian Sânmărtean, Costin Curelea, Mihai Stoichiță și Vlad Munteanu sunt prezenți în această seară în Giulești.
UPDATE 20:00 » Marian Aioani, apostrofat în Giulești
„Aioani, gunoiule” și „blatistule” i s-a strigat goalkeeper-ului giuleștenilor, în momentul în care a ieșit la încălzire, dinspre Tribuna a II-a a Stadionului Giulești.
Suporterii sunt nemulțumiți de comportamentul acestuia din meciul cu Dinamo, acuzându-l că, deși știa că este accidentat, a insistat să joace, fiind înlocuit cu tânărul Briciu în minutul 3.
La conferința de presă, Costel Gâlcă spunea că speră să-l titularizeze pe acesta, iar acest lucru s-a și întâmplat. Aioani pare că se pregătește normal și că este apt pentru „derby-ul feroviar”, deși nu la 100%.
Totuși, pe lângă Briciu, observăm pe foaia de joc și prezența unui al treilea portar, Alex Șimonia, ce sugerează că giuleștenii s-au pregătit de orice scenariu.
La ieșirea la încălzire, echipa a fost aplaudată timid de cei aproximativ 1000 de fani ce populează tribunele acum, cu 40 de minute înainte de primul fluier al duelului ce închide etapa #7 din Superligă.
UPDATE 19:45 » Selecționerul Gheorghe Hagi va asista la meci
UPDATE 18:20 » Primele imagini din Giulești
În urmă cu ceva momente, au ajuns la stadion cele două echipe. CFR, cu un autocar închiriat, după ce au făcut deplasarea la București cu avionul.
Singurul detaliu remarcat îl constituie cât de mult a stat în autocar Daniel Pancu, tehnicianul ardelenilor, fost idol în Giulești. ,,Pancone” a coborât ultimul, la minute bune după Camora & Co.
UPDATE 18:15 » Și autocarul CFR-ului a ajuns în Giulești
UPDATE 18:00 » Autocarul Rapidului a ajuns la stadion
UPDATE 17:00 » Lotul Rapidului pentru meciul din această seară: Aioani, inclus!
Cu câteva ore înaintea partidei, Rapid a anunțat lotul pentru partida din această seară. Marian Aioani, portarul titular accidentat la derby-ul cu Dinamo, face parte din lot și sunt șanse mari să fie titularizat.
Indisponibili: Dejan Iliev (entorsă), Cristian Manea (probleme genunchi), Leo Bolgado (accidentare genunchi), Gabriel Gheorghe (probleme musculare), Jakub Hromada (probleme musculare la gambă) Cătălin Vulturar (accidentare umăr), Claudiu Petrila (leziune musculară), Elvir Koljic (accidentare aductori)
-
Portari: Marian Aioani, Adrian Briciu, Alex Șimonia
-
Fundași: Alexandru Pașcanu, Lars Kramer, Denis Ciobotariu, Răzvan Onea, Robert Sălceanu, Andrei Borza, David Todoran
-
Mijlocași: Constantin Grameni, Tobias Christensen, Kader Keita, Andrei Șucu, Olimpiu Moruțan
-
Atacanți: Borisav Burmaz, Drilon Hazrollaj, Alexandru Dobre, Daniel Paraschiv, Talisson
Anunțuri gratuite din Maramures


