Noul Plan urbanistic general al Sibiului prevede extinderea suprafețelor verzi ale orașului cu peste 100 de ha, astfel încât să fie depășit standardul de minim de 26 de mp/locuitor.

Nici 15 persoane – printre care și autorități – au participat la dezbaterea documentelor de mediu aferente noului Plan urbanistic general (PUG) al Sibiului. Dezbaterea a fost programată vineri, de la ora 14:00, în sala de ședințe a Consiliului local Sibiu și a fost moderată de Dumitru Ungureanu, expert principal în elaborarea documentațiile de mediu în discuție.

„Puține dintre observațiile primite de noi au avut legătură cu mediul”, a început Dumitru Ungureanu discuțiile din cadrul dezbaterii. El a adus în discuție faptul că noul PUG prevede extinderea suprafeței intravilane a orașului cu 600 de ha (de la 5.034 la 5.639). Mai apoi a arătat că, din punct de vedere al mediului, Sibiul stă bine atât în ceea ce privește calitatea aerului, cât și a apei. „Dacă ne luăm după rețeaua națională de monitorizare a aerului, nu avem zone care să depășească limitele maxime admisibile”.

Câte suprafețe verzi are Sibiul?

Actualul PUG al Sibiului, adoptat în 2011, a extins suprafețele cu destinația de zone verzi inclusiv peste proprietăți private. Fapt care a generat numeroase procese, în urma cărora proprietarii de terenuri au câștigat și au obligat Primăria Sibiu să ridice restricțiile impuse ca urmare a încadrării acestor suprafețe în la „zone verzi”.

„Prin actualul plan urbanistic general se constată un deficit de minim 184 de ha pentru a se ajunge la acea normă de minim 26 de mp/locuitor de spații verzi. Cum se va ajunge la respectarea legii?”, au întrebat în cadrul dezbaterii reprezentanții Gărzii de Mediu Sibiu.

Le-a răspuns Alexandru Cristian, din partea Daedalus Proiect SRL, societatea care conduce asocierea de firme căreia, în 2020, i-a fost încredințat contractul de elaborare a unui nou PUG al Sibiului. Potrivit lui Cristian, Sibiul are încadrate, în prezent, 406 ha în categoria „spații verzi”. „În noul PUG sunt 510 ha de spații verzi. Pădurile nu intră în bilanțul spațiilor verzi, conform legii. Cu 510 ha de terenuri încadrate la spații verzi se ajunge la o medie de 32 de mp/locuitor”, a anunțat Alexandru Cristian.

Noile suprafețe prevăzute a fi introduse în categoria spațiilor verzi sunt, cu precădere, în proprietatea publică a orașului, astfel încât să nu se mai ajungă la procese. Însă mare parte din aceste suprafețe vor trebui amenajate. „Prin noul PUG vor fi reglementate noile spații verzi, dar o parte din acestea vor trebui și dezvoltate”, a mai arătat Alexandru Cristian.

Investițiile trebuie să fie unele de amploare. Reprezentanții Gărzii de Mediu Sibiu au arătat că, în prezent, în Registrul Spațiilor verzi ale Sibiului sunt înscrise aproximativ 44 de ha. „Adică o medie de 2 mp de spațiu verde pentru fiecare locuitor”.

Mai durează

Elaborarea noului PUG al Sibiului mai are de așteptat până când acest document să fie supus votului final al consilierilor locali. După dezbaterea de vineri și urmare a solicitărilor transmise pe perioada de consultare publică, Agenția de Mediu va pune la dispoziția publicului eventualele noi completări. „Apoi urmează avizarea în ansamblu a documentației”, a mai anunțat Marius Jivan, cel care conduce Direcția Amenajarea Teritoriului și Urbanism din cadrul Primăriei Sibiu.

Citește și

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *