Protestatarul sibian Doru Apostol, care a intrat în greva foamei la 1 septembrie, în fața Mitropoliei Ardealului, spune că și-a dus misiunea la bun sfârșit. Protestul a continuat până la 7 septembrie, iar revendicările sale au vizat, printre altele, caterisirea preotului Cătălin Dumitrean și demisia ÎPS Laurențiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului.

Doru Apostol a anunțat că a încheiat greva foamei după ce, susține el, una dintre solicitările sale a fost soluționată. Potrivit protestatarului, preotului Cătălin Dumitrean i-ar fi fost retrase toate atribuțiile preoțești. „Nu mai sunt în grevă de luni seara. I-au luat toate atribuțiile preoțești, iar dacă mai merge îmbrăcat în preot, «pușcăria» scrie pe el”, a declarat Doru Apostol.

Protestatarul susține că și-a atins obiectivul și spune că situația juridică a preotului Cătălin Dumitrean va continua să fie analizată în cadrul procesului. „Eu mi-am atins scopul. De el depinde cât de repede intră în pușcărie. Procesul merge mai departe. Eu am făcut o singură mutare: șah mat. Urmează episodul 2, dar o să dau detalii la momentul respectiv”, a mai spus Doru Apostol.

VEZI ȘI: Greva foamei în fața Mitropoliei Ardealului: un sibian cere caterisirea preotului Dumitrean și demisia lui ÎPS Laurențiu Streza / video

Reamintim că Arhiepiscopia Sibiului a reacționat, printr-un comunicat de presă transmis vineri, 4 septembrie 2026, la protestul desfășurat în fața sediului Mitropoliei Ardealului.

Protestul, inițiat de Doru Apostol sub forma unei greve a foamei, a avut două solicitări publice: caterisirea preotului Cătălin Dumitrean și demisia ÎPS Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, potrivit Arhiepiscopiei Sibiului.

Citește și: Arhiepiscopia Sibiului răspunde protestatarului aflat în greva foamei în fața Mitropoliei: „Îndemnăm la măsură și dialog”



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *