Castelul Corvinilor găzduiește, în acest weekend, Festivalul Medieval „Ioan de Hunedoara”, ediția 2026, un eveniment dedicat uneia dintre cele mai importante personalități ale istoriei Hunedoarei și Europei Centrale.
Festivalul are loc în perioada 29-30 august, iar ediția din acest an aduce la Hunedoara 18 grupuri de reconstituire istorică din România, Cehia, Slovacia și Ungaria. Publicul poate descoperi ateliere medievale interactive, demonstrații de tir cu arcul, lupte și dueluri în armură, parade și scene inspirate din evenimente istorice.
Unul dintre cele mai importante momente ale festivalului este reconstituirea Bătăliei de la Belgrad din 22 iulie 1456, una dintre marile confruntări ale Evului Mediu european, în care armata condusă de Ioan de Hunedoara a obținut o victorie importantă împotriva otomanilor.
Două zile dedicate istoriei Huniazilor
Sâmbătă, 29 august, programul începe la ora 10:30, cu deschiderea atelierelor interactive din Castelul Corvinilor. Vizitatorii pot descoperi tehnici medievale de ceramică, fabricare a lumânărilor, fierărie, monetărie și țesut. Programul include și tir cu arcul, precum și lecții de mânuire a armelor medievale.
La ora 12:00 are loc deschiderea oficială a serbărilor, urmată de o serie de momente de reconstituire istorică.
De la ora 14:00, publicul poate urmări scena în care regele Sigismund de Luxemburg îi dăruiește lui Voicu domeniul Hunedoarei. La ora 16:00 este prezentat episodul din 15 mai 1440, când regina Elisabeta de Luxemburg fură Sfânta Coroană pentru fiul său, Ladislau.
Programul continuă cu reconstituirea Bătăliei de la Bátaszék, de la ora 17:00, și cu Marele Turnir al Castelului Corvinilor, programat la ora 18:00.
La ora 19:40 are loc ceremonia de ridicare la rang de cavaler, iar de la ora 20:30 este programată Parada Medievală, pe traseul Pietonala Corvin – strada G. Enescu – Centrul Vechi – Castelul Corvinilor.
Seara se încheie cu muzică. Peregrinii urcă pe scenă la ora 21:00, iar Iris susține concertul de la ora 22:00, în curtea exterioară a Castelului Corvinilor.
Duminică, punctul culminant: Bătălia de la Belgrad
Duminică, 30 august, taberele medievale și atelierele interactive se deschid la ora 10:30.
Programul include prezentări dedicate armatelor lui Ioan de Hunedoara, cu informații despre cavalerie, infanteria grea, fortificația de care și artilerie. Publicul poate vedea și armele folosite de armatele otomane.
De la ora 15:10, festivalul propune reconstituirea Bătăliei de pe Ialomița, din 2 septembrie 1442, când Ioan de Hunedoara a înfrânt armata condusă de Șehabeddin Pașa.
La ora 16:30 sunt prezentate momentele care au precedat Bătălia de la Belgrad, iar la 17:30 are loc marea reconstituire a confruntării din 22 iulie 1456.
Festivalul se încheie la ora 18:30, cu un omagiu dedicat lui Ioan de Hunedoara și festivitatea de închidere.
„2026 a fost declarat Anul Iancu de Hunedoara”
Ediția din acest an are o semnificație aparte, deoarece 2026 a fost declarat de Parlamentul României „Anul Iancu de Hunedoara”.
„Fiind vorba despre un an cu totul special, și Festivalul Medieval trebuia să urce la nivelul următor. Avem, anul acesta, mult mai multe grupuri de reconstituire istorică, iar astfel reușim să asigurăm un program și mai dens și mai interesant, un program care să fie pe placul tuturor, indiferent de vârstă”, a declarat primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu.
Edilul a subliniat și rolul evenimentului în promovarea turismului din municipiu și din județul Hunedoara.
Festivalul Medieval „Ioan de Hunedoara” propune, astfel, două zile în care istoria Huniazilor ajunge în centrul atenției, prin reconstituiri spectaculoase, demonstrații, ateliere și concerte.
FOTO: Primăria Hunedoara
Anunțuri gratuite din Maramures


