Hârtia este suportul pe care avem cele mai numeroase și importante mărturii ale istoriei.
Tot hârtia este, însă, și suportul care se degradează cel mai ușor. Din acest motiv, specialiștii au dezvoltat de-a lungul timpului numeroase metode de conservare a documentelor pe suport papetar.
Muzeul Casa Mureșenilor din Brașov derulează în acest sens proiectul „Documente de patrimoniu – cercetare și metode pentru protejarea moștenirii culturale pe suport papetar”.
Directorul Muzeului Casa Mureșenilor, Valer Rus:
Dintre toate bunurile culturale de patrimoniu, cele mai fragile sunt cele pe suport papetar. Hârtia, spre deosebire de alte materiale, lemn, textil, piatră, ceramică, metal, hârtia se degradează foarte rapid cu foarte multe motive. Începând cu banala lumină pe care noi o apreciem, pentru hârtie înseamnă decolorare, modificare la nivel celular, fragilizare care în final duce la deteriorare. Apoi, dacă vorbim de temperatură și umiditate, ceea ce pentru corpul uman, umiditatea, avem peste 60% apă în corp, pentru documente, apa este extrem de periculoasă, ea duce la atacuri fungice, ciuperci, mucegaiuri.
Proiectul a fost coordonat în toate muzeele partenere ale acestor tehnici de investigare de expertul conservator Brândușa Dumitriu:
Ne-am propus prin acest proiect să implementăm mijloace de investigare a factorilor de degradare ai hârtiei în practica muzeală curentă. Pentru că până acum principalele preocupări erau doar să urmărim temperatura, umiditatea, care știm că pot degrada hârtia, asta observăm și acasă, dar este important să cunoaștem lucrurile în profunzime.
Într-o perioadă în care digitalizarea este la ea acasă în mai toate muzeele, numeroase exponate de mare importanță sunt tot pe suport papetar. Acestea sunt conservate și păstrate cu mare grijă, în timp ce digitalizarea ajută la studierea documentelor fără ca acestea să fie expuse.
Anunțuri gratuite din Maramures


