132 de copii cu dizabilități din municipiul Dej vor beneficia de servicii de abilitare și reabilitare, terapii și intervenții personalizate în cadrul proiectului „CRESC – Servicii de îngrijire de zi – terapii psihologice pentru copiii cu dizabilități”, lansat de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului.
Proiectul are un buget total de 7.953.104,89 lei, finanțat integral din fonduri nerambursabile, fără contribuție proprie din partea beneficiarului, și va fi implementat la Dej pe parcursul a 38 de luni, în perioada 15 iulie 2026 – 14 septembrie 2029.
Prin proiectul CRESC, Arhiepiscopia Clujului urmărește să ofere copiilor cu dizabilități acces la servicii specializate, adaptate nevoilor fiecăruia, dar și să sprijine familiile și persoanele care îi îngrijesc.
În total, vor fi identificați și incluși în program minimum 132 de copii cu dizabilități din municipiul Dej, dintre care cel puțin 24 de etnie romă. Aceștia vor beneficia de servicii de abilitare și reabilitare într-un centru de zi licențiat, pe o perioadă de 36 de luni.
Intervențiile vor fi personalizate și vor urmări dezvoltarea autonomiei copiilor, îmbunătățirea calității vieții și facilitarea incluziunii lor sociale. Unul dintre obiectivele asumate prin proiect este ameliorarea semnificativă a situației pentru cel puțin 77 dintre copiii beneficiari.
O componentă distinctă este dedicată familiilor. Cel puțin 60 de părinți, aparținători sau alte persoane implicate în creșterea și îngrijirea copiilor cu dizabilități vor beneficia de servicii de suport în cadrul Centrului de zi CRESC.
Proiectul cuprinde trei direcții principale de intervenție: identificarea și selectarea copiilor care vor beneficia de program, furnizarea serviciilor de abilitare-reabilitare în cadrul centrului de zi și acordarea de servicii de sprijin familiilor și îngrijitorilor.
Serviciile dezvoltate prin proiect vor avea asigurată sustenabilitatea pentru minimum șase luni după încheierea perioadei de implementare.
„CRESC – Servicii de îngrijire de zi – terapii psihologice pentru copiii cu dizabilități”, cod MySMIS2021/SMIS2021+ ID 356410, este derulat în cadrul Programului Incluziune și Demnitate Socială 2021–2027, Prioritatea P07 – Sprijin pentru persoanele cu dizabilități.
Beneficiarul proiectului este Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, cu sediul în Piața Avram Iancu nr. 18, Cluj-Napoca. Informații suplimentare pot fi obținute la numărul de telefon 0754 611 191 sau la adresa de e-mail costinel.soaita@protopopiatulortodox.ro.
Proiect cofinanțat din Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021–2027.
Descarcă comunicatul – proiectului „CRESC – Servicii de îngrijire de zi – terapii psihologice pentru copiii cu dizabilități” – de aici: Comunicat_de_presa_proiect_356410_CRESC
Anunțuri gratuite din Maramures


