Programul de transport judeţean a fost actualizat de CJ Alba. Consililiul Județean Alba a aprobat în ședința de miercuri, 24 iunie, actualizarea Programului de transport judeţean de persoane pentru reţeaua de trasee din județ.
Programul de transport judeţean pentru reţeaua de trasee din Alba a fost aprobat în anul 2021. Acesta face parte din documentaţia de atribuire care a stat la baza derulării a 5 proceduri de atribuire a contractului privind delegarea gestiunii serviciului public de transport judeţean de persoane prin curse regulate, în aria teritorială de competenţă a Consiliului Județean Alba. În urma procedurii, au fost atribuite 33 de loturi/trasee din totalul traseelor cuprinse în programul de transport judeţean în vigoare.
Ultima actualizare a programului de transport judeţean a fost aprobată în Consiliul Județean Alba în luna martie 2026. Atunci au fost operate mai multe modificări, între care eliminarea traseelor Ocna Mureș – Unirea – Dumbrava și Ocna Mureș – Lunca Mureșului și includerea acestora în Programul de transport gestionat de Asociația Intercomunitară de Transport Public de Persoane Ocna Mureș – Unirea – Lunca Mureșului.
Programul de transport judeţean a fost actualizat de CJ Alba. Ce se schimbă
Una dintre schimbări vizează eliminarea traseului Sebeș – Daia Română din Programul de transport județean administrat de Consiliul Județean Alba și includerea acestuia în Programul de transport gestionat de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Zona Sebeș, începând cu data de 1 iulie 2026.
Potrivit unei adrese a Primăriei Sebeș, Asociația a publicat anunțul în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene conform căruia operatorul desemnat va efectua transport prin curse regulate cu autobuze pe raza administrativ-teritorială a localităților care fac parte din asociație, cu dată de începere 1 iulie 2026 pentru traseul Daia Română.
Potrivit raportului de specialitate al proiectului de hotărâre, traseul Sebeș – Daia Română face parte din Programul de transport judeţean de persoane pentru reţeaua de trasee din judeţul Alba, fiind identificat (cod 57) și a fost atribuit prin măsuri de urgență operatorului de transport Livio Dario până la data de 30 iunie 2026.
Ore noi de circulație pe ruta Câmpeni – Abrud – Alba Iulia
O altă modificare în Programul de transport este necesară, deoarece operatorul de transport rutier pe traseul Câmpeni – Abrud – Alba Iulia, Samflora Impex Prod, a solicitat modificări în programul de circulație, având la bază sugestiile și cererile din partea persoanelor transportate care consideră că orele actuale de plecare/sosire nu corespund cu nevoile lor de transport.
Astfel, noul program de circulație pe traseul Câmpeni – Abrud – Alba Iulia va fi următorul:
Anunțuri gratuite din Maramures


