Publicat la 17 iunie 2026

Secția de handbal a Clubului Sportiv Școlar Sfântu Gheorghe a marcat un moment emoționant, dedicat pensionării profesorului Árpád Szerző, una dintre figurile emblematice ale handbalului juvenil și unul dintre cei mai longevivi antrenori din țară.
După o carieră desfășurată pe parcursul a patru decenii, Árpád Szerző lasă în urmă o frumoasă moștenire. Din anul 1986, acesta a fost un membru de bază al Clubului Sportiv Școlar, contribuind decisiv la formarea a numeroase generații de tineri sportivi. 
Evenimentul organizat cu ocazia pensionării a reunit colegi, sportivi și foști elevi, care au ținut să îi mulțumească pentru dedicarea, răbdarea și pasiunea cu care a slujit sportul și educația timp de 40 de ani.
„Cei 40 de ani petrecuti la CSS Sfântu Gheorghe mi-au oferit satisfacția activitãții într-un domeniu unde m-am simțit si mă simt în largul meu. Selecția copiilor cu calitãți deosebite pentru practicarea handbalului și formarea de caractere au fost mereu în centrul atenției mele. Echilibrul dintre sportul de performanțã și învãțãturã, gestionarea raționalã a timpului liber au fost idei agreate și de pãrinții sportivilor pregãtiți de mine. Familia și mediul în care trãiește sportivul au un rol deosebit în obținerea performanțelor remarcabile. Cupa «Gabriela Rotis-Nagy», organizatã deja de 17 ori, va avea loc și în viitor. Mulțumesc din suflet Clubului Sportiv Școlar Sfântu Gheorghe! Mulțumesc frumos tuturor celor care au organizat surpriza, ajungând la antrenament și trezindu-mă cu reprezentante ale tuturor generațiilor de jucătoare pregătite de mine, cu domnul director și colegii de catedră, precum și cu câțiva handbaliști!”, a declarat prof. Árpád Szerző.


 

‘, {
height: 57,
autoHeight: false
});
$(“.fancybox-inner”).css({height: ’57px !important’});
}
else
$a.html(data);
});
});

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *