În această săptămână, CFR Cluj avea termen limită de la UEFA pentru plata urgentă a sumei de 1,4 milioane de euro, reprezentând datorii către ANAF. Totuși, patronul Ioan Varga a invitat la calm și a susținut că a obținut o amânare pentru marți, 21 iulie.

CFR Cluj cere sprijin financiar din partea fanilor. 1.000 de euro pentru deplasarea la meciul cu Alashkert

Într-o perioadă în care riscă inclusiv excluderea din cupele europene în sezonul următor, CFR Cluj cere sprijin financiar și din partea suporterilor. Într-un comunicat emis sâmbătă, ardelenii au oferit detalii despre deplasarea în Armenia pentru meciul cu Alashkert, programat joi, în turul 2 preliminar din Conference League.

CFR Cluj anunță că suporterii care vor să facă deplasarea în Armenia vor trebui să achite 1.000 de euro, sumă care va acoperi transportul cu avionul dus-întors și biletul la meci.

“Cele mai frumoase momente au fost trăite împreună, alături de voi, așa cum și peste cele mai mari încercări am trecut tot împreună, de fiecare dată.

Ne așteaptă o deplasare lungă, încărcată de emoție, dar una în care știm că ne putem baza pe voi, toți cei care trăiți în acest spirit alb-vișiniu. Suportul, emoția și energia voastră au făcut întotdeauna diferența, astfel că, și de această dată, avem nevoie de voi alături!

Cei care doresc să facă deplasarea în Armenia își pot asigura locul în avionul cu care călătorește și echipa pentru suma de 1000 de euro (suma include zborul dus-întors și biletul la meci; cazarea nu este inclusă). Dincolo de susținerea pe care o vor oferi echipei din tribune, prezența lor va contribui și la diminuarea costurilor acestei deplasări, reprezentând un sprijin pentru club.

Am fost mereu o singură echipă, pe teren și în afara lui. Suntem convinși că și de această dată vom demonstra că forța CFR-ului stă în oamenii care îi sunt alături”, a transmis CFR Cluj.

Cine este Alashkert, formație care le-a înfruntat în trecut pe CFR Cluj și FCSB

Alashkert a încheiat pe locul 4 în ultimul sezon din Armenia. Formația din Erevan are patru titluri de campioană în palmares, ultimul fiind cucerit în 2021.

Formația armeană are un lot estimat de Transfermarkt la doar 5,4 milioane de euro, de aproape patru ori mai puțin decât CFR Cluj.

Alashkert este o mai veche cunoștință a lui CFR Cluj. Cele două s-au înfruntat și în sezonul 2018/2019 din Europa League, când ardelenii se impuneau clar, cu 7-0 la general, în turul 3 preliminar.

Un sezon mai târziu, Alashkert o înfrunta și pe FCSB în turul 2 preliminar din Europa League. Armenii erau eliminați și atunci, după ce pierdeau meciul tur, 0-3, dar se impuneau la retur, 3-2.



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *