Daniel Pancu (48 de ani), antrenorul celor de la CFR Cluj, a negat că a negociat oficial cu Dan Șucu pentru a deveni tehnicianul principal Rapidului în sezonul următor. 

Daniel Pancu a negat acordul de principiu cu Dan Șucu

Pancu a recunoscut însă că în ultimii ani s-a pus problema revenirii sale în Giulești, totul însă sub forma unor discuții prietenești cu conducerea clubului la care are statut de legendă. 

„N-am negociat nimic. Altceva? Vă spun sigur. Nicio discuție oficială cu Rapid. Așa, discutăm de ani de zile, suntem prieteni, s-a mai pus problema. Legat de declarația domnului Varga, rămâne valabil ce am spus acum o lună.

Am plecat la drum cu niște oameni care acum nu mai sunt. Mi-am dat cuvântul că rămân, dar nu mai sunt condițiile de atunci. Vin alți oameni pe care nu îi cunosc. Se schimbă clubul. E normal ca și antrenorul să se gândească la alte cluburi.

Eu sunt relativ sub contract cu CFR. Dacă voiam să plec, puteam oricând. Am clauză de reziliere. Nu e mare, poate fi plătită oricând. E valabilă pentru orice echipă, nu doar Rapid.

Acum, sunt implicat alături de echipa mea în atingerea unui obiectiv în care nimeni nu credea”, a declarat Daniel Pancu, conform digisport.ro. 

Iuliu Mureșan l-a somat pe Pancu să îi spună adevărul 

Iuliu Mureșan, președintele celor de la CFR Cluj, s-a declarat surprins când a aflat știrea că antrenorul „feroviarilor”, Daniel Pancu, a acceptat de principiu să vină la Rapid de la începutul sezonului următor. 

Mureșan a transmis public că așteaptă de la Pancu să îi spună adevărul, în contextul în care tehnicianul are inclusă în contract prelungirea automată, dacă CFR termină play-off-ul pe loc de cupe europene. 

„Există acea clauză în contractul lui Pancu. Dacă terminăm pe loc care ne duce în calificările pentru orice cupă europeană, inclusiv pentru Conference, adică locul 3 sau 4, atunci contractul lui e prelungit automat, la fel și valoarea contractului pentru anul următor.

Nu știu dacă a semnat cu Rapidul. Nu mi-a spus. Am venit împreună pe avion, am vorbit alte lucruri, nu a zis nimic despre așa ceva. Contract are, trebuie să vedem ce se întâmplă. Noi tot timpul ne gândim la variante, chiar și atunci când nu sunt informații.

La fotbal trebuie să fii pe fază, să fii pregătit tot timpul de orice surpriză. Să o anticipezi sau să o rezolvi repede. Dacă nu, te-ai curățat. Așa e la fotbal. Suntem pregătiți de orice. M-a luat prin surprindere și pe mine știrea, aștept să-mi spună Pancu care e adevărul”, a declarat Iuliu Mureșan, conform sursei citate.

Sezon solid pentru Pancu

Daniel Pancu a impresionat în stagiunea curentă. A reușit să o califice miraculos pe CFR Cluj în play-off, după ce a preluat-o din zona retrogradării. În 25 de meciuri la Cluj a înregistrat 17 victorii, patru remize și patru înfrângeri. 

Pancu a antrenat-o pe Rapid între octombrie 2018 și martie 2020. El a fost, de asemenea, președintele clubului între iunie 2020 și august 2020. 

Simbolul giuleștenilor a mai pregătit în cariera sa de antrenor echipele Poli Iași, România U20 și România U21. 



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *