Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița va avea, începând din octombrie, cel mai performant robot chirurgical din lume, sistemul Da Vinci 5. Informația a fost confirmată de Daniela Fistis, commercial manager al SOFMEDICA România, compania care implementează programele de chirurgie robotică Da Vinci, la ZF Health & Pharma Summit 2026.
„Din acest an, Intuitive Surgical aduce în România primul sistem Da Vinci 5, care va fi implementat într-un spital public, nu în Bucureşti. Este un spital judeţean, unul dintre cele mai moderne spitale judeţene din România, construit cu fonduri PNRR, şi este la Bistriţa”, a declarat Daniela Fistis.
Bistrița are deja experiență în chirurgia robotică. Primul sistem Da Vinci a fost instalat aici în 2024, în urma unei investiții de aproximativ 3,5 milioane de euro, susținută de Ministerul Sănătății și Consiliul Județean Bistrița-Năsăud. Primele intervenții au fost realizate în urologie, programul fiind coordonat de medicul Răzvan Couți.
Da Vinci 5 este cea mai nouă generație a sistemului produs de Intuitive Surgical și aduce inclusiv funcții de inteligență artificială, analiză a datelor și instrumente pentru planificarea pre și postoperatorie. Sistemul a primit anul acesta în Europa și certificarea pentru proceduri de chirurgie cardiacă.
Investiția de la Bistrița vine într-un moment în care chirurgia robotică se extinde rapid în România. Potrivit SOFMEDICA, în țară sunt instalate în prezent 32 de sisteme, dar numai nouă se află în spitale publice.
Numărul operațiilor este însă în creștere. Anul trecut au fost realizate peste 3.000 de intervenții robotice, iar pentru 2026 estimarea depășește 4.000 de cazuri.
Problema rămâne finanțarea intervențiilor. Chirurgia robotică nu beneficiază în prezent de un mecanism general de rambursare, deși Ministerul Sănătății a făcut primii pași pentru introducerea unui program dedicat spitalelor publice.
Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița se află deja pe lista unităților sanitare incluse în programul AP-ROBOTICĂ al Ministerului Sănătății.
Anunțuri gratuite din Maramures


