• O emisiune de obligaţiuni a Municipiului Alba Iulia, în valoare de 30 milioane de euro, a fost listată astăzi la BVB
• Fondurile atrase vor fi utilizate pentru refinanţarea unor împrumuturi şi cofinanţarea a două proiecte de infrastructură rutieră
Obligaţiunile municipale diversifică sursele de finanţare, alături de bugetul local, creditele bancare şi alte mijloace de finanţare, a afirmat astăzi Gabriel Pleşa, primarul municipiului Alba Iulia, cu ocazia evenimentului care a marcat listarea la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a unei emisiuni de obligaţiuni în valoare de 30 de milioane de euro.
Titlurile, cu o maturitate de zece ani şi o dobândă variabilă de EURIBOR 6M + 2,50%, plătibilă semestrial, au fost vândute iniţial printr-o ofertă publică, care a fost suprasubscrisă cu peste 47 milioane de euro.
”După această experienţă, cred că merită folosită Bursa de Valori Bucureşti, că merită să apelăm la emisiuni de obligaţiuni municipale şi că acestea reprezintă o sursă care diversifică posibilităţile existente de finanţare, alături de bugetul local, creditele bancare şi alte mijloace. Cred că a contat foarte mult şi ratingul pe care l-am primit în aprilie de la Fitch, care ne aşează în rândul unor oraşe mai mari şi cu perspective mai bune, cum ar fi Bucureşti, Braşov, Oradea sau Cluj, ceea ce este un lucru important pentru noi”, a spus Gabriel Pleşa.
Din cele 30 de milioane de euro atrase prin emisiunea de obligaţiuni, aproximativ 18,5 milioane de euro vor fi utilizate pentru refinanţarea şi restructurarea datoriei publice locale existente. Restul de circa 11,5 milioane de euro va fi direcţionat către cofinanţarea a două proiecte de infrastructură rutieră susţinute din fonduri europene: realizarea unei artere cu rol de culoar verde de mobilitate în zona de sud-vest a municipiului Alba Iulia şi construirea unui pasaj subteran în zona Stadionului Unirea, conform informaţiilor din documentul de admiterea la tranzacţionare a obligaţiunilor.
Municipiul Alba Iulia beneficiază de un rating de credit pe termen lung ”BBB-”, cu perspectivă negativă, acordat de agenţia internaţională Fitch Ratings. Ratingul final al municipiului este însă constrâns de ratingul suveran al României, pe care nu îl poate depăşi, potrivit documentului.
”Ne dorim în continuare să accesăm finanţări. Avem proiecte depuse, aflate în evaluare, şi vrem să obţinem finanţări pe toate axele (n.r. direcţiile de investiţii pentru care sunt disponibile finanţări prin programele europene) şi prin toate mijloacele disponibile, pentru creşterea calităţii vieţii în municipiul Alba Iulia”, a mai spus Gabriel Pleşa.
În prezent, la Bursa de Valori Bucureşti, sunt listate obligaţiunile a 13 municipii şi patru judeţe din România, una dintre acestea fiind şi prima emisiune de obligaţiuni municipale verzi, conform unui comuncat al BVB.
”Urmaţi exemplul administraţiei din Alba Iulia şi al celorlalte primării şi consilii judeţene care s-au finanţat prin piaţa de capital. Investitorii au capital, au deschidere şi caută proiecte solide. Locuitorii oraşelor au nevoie să simtă că trăiesc într-o comunitate dezvoltată, iar noi, la Bursa de Valori Bucureşti, suntem pregătiţi să vă susţinem pentru a vă transforma proiectele în realitate”, a spus Remus Vulpescu, directorul general al operatorului pieţei noastre de capital.
Anunțuri gratuite din Maramures


