Primăria Cluj-Napoca a finalizat un proiect de investiţii de 8,4 mil. euro, din care 6,45 mil. euro provin din fonduri europene prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), iar 1,95 mil. euro reprezintă contribuţia de la bugetul local, ce a prevăzut construcţia unui liceu şi a unei săli de sport cu regim, precum şi amenajările exterioare aferente, în cartierul Borhanci.
Noul liceu din cartierul Borhanci are o suprafaţă utilă de 3.482,71 mp şi o capacitate maximă de 360 de elevi. Clădirea este adaptată persoanelor cu dizabilităţi şi cuprinde 12 săli de clasă, 6 cabinete de limbi străine, 3 laboratoare, o bibliotecă cu sală de lectură, o sală multifuncţională cu o capacitate de 122 de persoane, o sală de mese cu oficiu, o zonă administrativă, precum şi o zonă destinată cabinetelor medicale şi spaţiilor anexe. Sala de sport are o suprafaţă utilă de 1.618,21 mp şi este dotată cu tribune cu o capacitate de 199 de locuri, vestiare, grupuri sanitare şi spaţii anexe. În exterior au fost amenajate un teren de sport împrejmuit, alei pietonale şi carosabile, spaţii verzi şi zone de recreere.
’’Hub-ul educaţional Borhanci este gândit ca un adevărat campus educaţional, care răspunde nevoilor familiilor din zonele apropiate. De la creşă şi grădiniţă până la şcoală şi liceu, aici construim un ecosistem educaţional complet, în care copiii pot beneficia de infrastructură modernă. Pe lângă noul liceu şi sala de sport, recent am finalizat construcţia creşei din cadrul hubului, iar următorul obiectiv este şcoala’’, a declarat Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca, într-un comunicat de presă.
Te-ar putea interesa și:
Investiţia în hub-ul educaţional din Borhanci are o valoare totală de 100 mil. euro şi cuprinde: creşă cu 110 de locuri (lucrări finalizate, au fost realizate de CNI prin PNRR), grădiniţă cu 160 de locuri (realizată de CNI), şcoală gimnazială cu 675 de locuri şi sală de sport (realizată din fonduri europene prin POR), liceu pentru 360 de elevi şi sală de sport Borhanci (finalizate, realizate din fonduri europene prin PNRR). De asemenea, din hub-ul din Borhanci face parte şi un bazin olimpic.
Anunțuri gratuite din Maramures


