Publicat la 23 sepembrie 2026
Acordul de parteneriat dintre cele două instituţii va fi semnat după aprobarea de către Consiliul Local Braşov
Colaborarea dintre Primăria Braşov şi Ordinului Arhitecţilor din România, Filiala Teritorială Braşov-Covasna-Harghita (OAR BV-CV-HR), începută în primele zile ale acestei luni se va oficializa printr-un acord de parteneriat. Documentul va fi semnat după ce va fi votat de Consiliul Local Braşov, în şedinţa de plen de vineri, 25 septembrie.
Conform proiectului de hotărâre de Consiliu Local, în baza acestui protocol, părţile se angajează „să creeze un cadru de cooperare interinstituţională şi profesională în domeniul arhitecturii, urbanismului, patrimoniului construit şi dezvoltării urbane, în vederea susţinerii unor procese de planificare şi dezvoltare a municipiului fundamentate pe expertiză profesională şi pe principiile calităţii mediului construit, interesului public şi dezvoltării durabile, prin mecanismele stabilite în cadrul Protocolului de colaborare”.
Amintim că joi, 3 septembrie, primarul Braşovului, George Scripcaru, s-a întâlnit cu reprezentanţii OAR BV-CV-HR, pentru a stabili o formulă de colaborare între municipalitate şi specialiştii în arhitectură şi urbanism în vederea dezvoltării unor proiecte care să aducă beneficii reale oraşului şi braşovenilor. Discuţiile au vizat în principal identificarea unor soluţii pentru îmbunătăţirea mobilităţii şi accesibilităţii în zona centrală şi în centrul istoric, reconfigurarea unor spaţii pietonale, precum şi analizarea variantelor pentru construirea unor parcări subterane.
‘, {
height: 57,
autoHeight: false
});
$(“.fancybox-inner”).css({height: ’57px !important’});
}
else
$a.html(data);
});
});
Anunțuri gratuite din Maramures


