Primăria Brașov face primii pași pentru construirea unui complex sportiv modern în care gimnaștii de la Clubul Sportiv Brașovia se pot antrena în cele mai bune condiții.
Noua construcție ar urma să e facă pe locul vechii săli a Școlii Gimnaziale nr. 2. Mai trebuie ca în ședința consiliului local de vineri să se aprobe proiectul tehnic și indicatorii tehnico-economici aferenți lucrărilor de desființare a construcției de pe strada Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 15, notează bizbrașov.
Sală nouă de gimnastică pentru sportivii din Brașov: proiect de 454.000 de lei
În ultimii ani, au fost numeroase probleme din cauza sălii de gimnastică de la Școala nr.2 deoarece elevii nu puteau să desfășoare orele de sport în condiții normale. Primarul a început demersurile încă de anul trecut pentru a demola actuala sală de sport. În locul acesteia se dorește construirea unei săli moderne în care să se poată desfășura și activitatea de gimnastică a Clubului Sportiv Brașovia.
Costul documentației tehnice se ridică la aproximativ 265.000 de lei (fără TVA). Primul pas va fi elaborarea Studiului de fezabilitate, Proiectul tehnic și sigurarea asistenței tehnice pe durata implementării investiției. Demolarea ar urma să se facă în aproximativ trei luni. Valoarea totală a investiției se va ridica la 454.063,68 lei, cu TVA.
Școala Gimnazială nr.2 mai beneficiază de o sală nouă finalizată cu greu, în 2023. Spațiul a fost creat special pentru antrenamentele de gimnastică ale Clubului Sportiv Brașovia, astfel că cei peste 1.400 de elevi nu puteau să aibă, la rândul lor, condiții normale pentru orele de educație fizică și sport.
Noua sală ar urma să găzduiască și alte sporturi. Proiectul prevede amplasarea unei suprafețe de joc mixte pe care se pot practica sporturi precum handbal, fotbal, baschet sau volei.
Secția de gimnastică de la Clubul Sportiv Brașovia a obținut performanțe remarcabile la nivel național și internațional în ultimii ani.
Se dorește crearea unui centru național pentru sportul paralimpic
Primarul George Scripcaru are planuri îndrăznețe cu privire la dezvoltarea infrastructurii sportive la nivel local. A propus crearea unui centru național pentru sportul paralimpic în cadrul evenimentului „Parasport Forum – De la primul pas la performanță”.
„La Brașov vrem să creăm un centru care să fie un punct de reper pentru sportul paralimpic. Puteți să luați în calcul că aici, la Brașov, putem să construim, putem să dezvoltăm și putem să integrăm lucrurile și pe această componentă sportivă. Nu numai din punctul de vedere al aspectului competițional, ci și din punctul de vedere al logisticii, care necesită suport, implicare și bani și acest lucru trebuie să fie o preocupare din partea noastră.
Așa că vă adresez această rugăminte, această propunere, această solicitare, să facem împreună ceea ce trebuie – pentru sport în general, dar și pentru sportul paralimpic, astfel încât această categorie sportivă să facă parte din viața noastră de zi cu zi’, a declarat George Scripcaru, notează Agerpres.
Anunțuri gratuite din Maramures


