Publicat la 03 iunie 2026
Vizitatorii pot vedea mai mule specii de şerpi şi şopârle, crabi, scorpioni li tarantule şi, dacă îşi înving frica, pot să şi interacţioneze cu exemplarele. Sub supraveghere
Vipera din insulele Komodo, singurul şarpe albastru din lume şi „vedeta filmului Zootropolis 2”, ori Morcovel, şarpele de porumb fără solzi, ba chiar şi Tegu, cea mai mare şopârlă din America. Plus scorpioni şi tarantule ori pârşi africani.
Sunt exemplare pe care le puteţi vedea la prima grădină zoologică privată autorizată din ţară, deschisă la Braşov, la începutul lunii mai, în Fundătura Hărmanului, la Duplex 2, sub titlul „Reptilele lui Dracula”. Curioşii pot chiar interacţiona cu exemplarele, sub supravegherea proprietarului lor, Mircea Barbu: „Vizitarea e sigură. În mare parte sunt animalele puse în terarii şi o mare parte dintre animale sunt destul de blânde, adică se poate şi interacţiona cu ele. Nu poţi interacţiona cu animale veninoase. Nu este recomandat şi în niciun caz nu se va întâmpla. Restul de 70%, care nu sunt veninoase, orice şarpe, orice şopârlă, orice animal cu care interacţionezi fără să induci stres, fără să ai o problemă, fără să-l loveşti, cu timpul va deveni docil sau va fi OK să pui mâna pe el. Mi s-a mai pus această întrebare: Cum stau la tine animalele foarte relaxate? În momentul în care nu stresezi un animal şi umbli cu el constant, el prinde încredere faţă de tine, chiar dacă fiecare animal are personalitatea lui”.
Pasiune începută de la 12 ani
Pentru Mircea Barbu, astfel de specii nu mai au secrete. Pasiunea pentru acestea a început să o dezvolte de la 12 ani şi în ultimii 13 ani a investit constant în ea câteva zeci de mii de euro. A cumpărat exemplarele din colecţia sa privată din Germania, Ungaria ori Franţa şi doar o parte sunt în expoziţia care are autorizaţie inclusiv de la Direcţia Sanitar Veterinară Braşov. Acum, pasiunea s-a transformat într-un stil de viaţă, dar totul a început cu două iguane, cumpărate în urmă cu un deceniu şi jumătate.
„Am achiziţionat de la un băiat două iguane cu tot cu terarii de la el. După doi ani de zile, când am schimbat şcoala, am intrat la liceu, m-am întâlnit cu profesorul meu de desen, care mi-a arătat că are şi el tarantule. Am luat şi tarantule de la el şi de acolo am intrat în lumea asta care era pe forumuri şi pe bloguri atunci. Am cunoscut din ce în ce mai mulţi oameni datorită curiozităţii mele şi dorinţei de a avea cât mai multe informaţii şi a avea cât mai multe specii pe care le puteam ţine, pentru că nu orice specie o poţi ţine în captivitate”, a explicat Mircea Barbu.
În pasiunea sa a investit „câteva apartamente, probabil” – câteva zeci de mii de euro, ne-a mai spus acesta.
Deschis de marţi până duminică
La o vizită în expoziţia exotică pot intra deodată aproximativ 30 de persoane, care beneficiază de un ghidaj şi informaţii suplimentare din partea lui Mircea Barbu. Un bilet costă 35 de lei pentru adult şi 25 de lei pentru copil, iar deschis este de marţi până vineri, între orele 14-2,1 şi de vineri până duminică, între 10 şi 21. Luni este închis.
Se pot face şi programări, la telefon 0770 105283.
‘, {
height: 57,
autoHeight: false
});
$(“.fancybox-inner”).css({height: ’57px !important’});
}
else
$a.html(data);
});
});
Anunțuri gratuite din Maramures


