Preşedinte al Consilului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor (PSD) este de părere că Guvernul trebuie să negocieze cu Comisia Europeană amânarea închiderii capacităţilor energetice pe cărbune până când noile investiţii în energie vor deveni operaţionale.  Nistor afirmă că a semnalat problemele județului în zona energetică încă de anul trecut, din octombrie, cerând autorităților centrale prelungirea activităţii miniere din Valea Jiului şi realizarea grupului pe gaz de la Termocentrala Paroşeni, apreciat ca „o investiţie esenţială pentru securitatea energetică a României şi pentru viitorul judeţului Hunedoara”.

– articolul continuă mai jos –

„De aceea, susţin demersul lui Sorin Grindeanu şi consider că Guvernul trebuie să negocieze cu Comisia Europeană amânare e a promova un proiect de lege prin care nicio unitate de producţie a energiei să nu mai fie închisă înainte ca în locul ei să existe o alternativă care să asigure aceeaşi capacitate de producţie”, mai afirmă Nistor.

El a arătat că la nivelul CJ Hunedoara se vor dispune măsuri pentru reducerea consumului de către aparatul de specialitate al instituţiei, precum şi la structurile subordonate, însă avertizează că economisirea de energie – oricât de importantă ar fi – nu poate înlocui producţia.

Social-democratul afirmă că e important să fie finalizat barajul Mihăileni, de pe Crişul Alb, „un proiect strategic care asigură protecţia împotriva inundaţiilor, alimentare cu apă pentru peste 40.000 de locuitori, dar şi producţie de energie electrică prin microhidrocentrale”. În acest context, Nistor atrage atenţia că România nu-şi poate permite să abandoneze investiţii aflate într-un stadiu avansat de realizare, chiar începute de zeci de ani.

„Este legitim să întrebăm de ce sunt blocate sau abandonate proiecte de producere a energiei, inclusiv cele bazate pe microhidrocentrale, în condiţiile în care România vorbeşte despre independenţă şi securitate energetică. Este şi cazul amenajării hidroenergetice strategice Bumbeşti-Livezeni, o investiţie care ar putea furniza în Sistemul Energetic Naţional o putere instalată de 65,2 MW. În loc să valorifice astfel de proiecte, Ministerul Mediului a decis blocarea a şapte investiţii hidroenergetice aflate într-un stadiu avansat de realizare. România are nevoie astăzi de investiţii şi de noi capacităţi de producţie”, afirmă preşedintele CJ Hunedoara pe contul său de facebook.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *