Lucrările la secțiunea montană a Autostrăzii Sibiu–Pitești intră într-o nouă etapă spectaculoasă. Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Horațiu Cosma, anunță că începe procedura de lansare incrementală a tablierului metalic pe cel mai înalt viaduct al proiectului, o structură care ajunge la aproximativ 50 de metri înălțime, echivalentul unui bloc cu 20 de etaje.
Potrivit lui Cosma, constructorul și-a intensificat mobilizarea pe șantierul de pe Valea Oltului, iar lucrările avansează inclusiv pe sectoarele autorizate în ultimele săptămâni. În paralel, a fost realizată și străpungerea celui de-al doilea tunel de la Boița, după ce în primăvară fusese finalizată prima străpungere, la tunelul Robești.
Pentru viaductul de 50 de metri va fi folosită tehnologia de lansare incrementală, utilizată în cazul podurilor foarte înalte, unde accesul cu macarale este dificil sau imposibil. Procedura presupune montarea unui „nas” metalic în fața tablierului și împingerea întregii structuri cu ajutorul unor cricuri hidraulice. Pe măsură ce structura avansează, noi segmente sunt asamblate la sol, conectate și împinse succesiv până când întregul tablier ajunge în poziția finală.
Șantierul va utiliza și alte soluții inginerești de ultimă generație. Două poduri vor fi executate în consolă, alte viaducte vor fi construite cu sistemul Movable Scaffolding System, iar în zonele greu accesibile vor fi folosite lansatoare de grinzi. Unul dintre cele mai spectaculoase momente este așteptat la Câineni, unde viaductul care traversează simultan DN7, calea ferată și râul Olt va fi lansat direct din interiorul tunelului.
Dimensiunea proiectului este impresionantă: 50 de poduri și viaducte însumând aproximativ 10 kilometri, cinci traversări ale râului Olt, un mega-ecoduct peste întregul defileu, șapte tuneluri cu o lungime totală de circa cinci kilometri și milioane de metri cubi de excavații.
În paralel cu lucrările din teren, Ministerul Transporturilor așteaptă de la CNAIR documentația necesară pentru revizuirea acordului de mediu, astfel încât să poată fi emise și ultimele autorizații de construire pentru întreaga secțiune montană.
„Autostrada Sibiu–Pitești este un proiect strategic pentru România. Este legătura directă dintre Muntenia și Transilvania, parte a Coridorului European Rin–Dunăre și una dintre investițiile care vor influența dezvoltarea economică a țării pentru următoarele decenii. Obiectivul nostru este clar: până în 2030 trebuie să circulăm pe un drum modern, sigur și rapid peste Carpați, exclusiv pe autostradă”, a transmis Horațiu Cosma.
Anunțuri gratuite din Maramures


