Prelevarea organelor de la doi pacienți aflați în moarte clinică, de 41 și 70 de ani, a salvat șase vieți. Intervenția s-a realizat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița, cu echipe medicale din Cluj și Bistrița.
„Donarea de organe salvează şase vieţi. La Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Bistriţa s-a desfăşurat astă-noapte o intervenţie de prelevare de organe de la doi pacienţi declaraţi în moarte cerebrală, cu vârste de 41 şi 70 de ani, ale căror familii şi-au exprimat acordul pentru donare”, potrivit unității medicale.
Datorită acestui gest de umanitate şi curaj din partea familiilor celor doi pacienţi, cel puţin şase pacienţi primesc o nouă şansă la viaţă”, precizează sursa citată.
Potrivit aceleiaşi surse, intervenţia s-a derulat sub coordonarea Agenţiei Naţionale de Transplant şi a beneficiat de sprijinul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, fiind pusă la dispoziţie o aerovană din dotarea Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bistriţa” al judeţului Bistriţa-Năsăud precizează că a asigurat sprijinul necesar pentru transportul echipelor medicale şi al organelor prelevate până la heliportul inspectoratului.
„După aterizarea aeronavei în Bucureşti, organele prelevate au fost preluate de o ambulanţă aparţinând Institutului Clinic Fundeni, pentru continuarea transportului către unitatea medicală. Astfel de intervenţii reprezintă un exemplu de solidaritate şi de colaborare între structurile medicale şi operative implicate, dar mai ales un gest profund uman, prin care alte vieţi pot fi salvate”, mai arată sursa citată.
Anunțuri gratuite din Maramures


