Prefectul județului Hunedoara, domnul Széll Lörincz, a participat la ceremonia de deschidere a noului an universitar 2026 – 2027, organizată de Facultatea de Inginerie din Hunedoara – Universitatea Politehnica Timișoara.

În mesajul adresat studenților și cadrelor universitare, domnul prefect a subliniat rolul important pe care Facultatea de Inginerie îl are în formarea specialiștilor de care județul Hunedoara și întreaga regiune au nevoie.

Totodată a evidențiat faptul că tradiția industrială a județului reprezintă o resursă pentru viitor, într-un context în care industria este tot mai strâns legată de tehnologie, digitalizare, inovare și competențe noi.

Studenții au fost încurajați să fie curioși, să experimenteze, să își dezvolte permanent cunoștințele și să privească anii de facultate nu doar ca pe o perioadă de pregătire profesională, ci și ca pe o etapă importantă în formarea lor ca oameni.

De asemenea, domnul prefect a subliniat importanța unei colaborări cât mai strânse între administrația publică, mediul universitar și mediul economic, pentru dezvoltarea județului, atragerea investițiilor și crearea unor oportunități pentru tinerii care aleg să studieze și să își construiască viitorul în Hunedoara.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *