Centrul Cultural Palatul Principilor a finanțat restaurarea portretelor a 11 principi, intervenții realizate de specialiștii muzeului sibian, instituție cu o tradiție de peste 50 de ani în domeniul restaurării. Reprezentanții proiectului descriu procesul ca fiind o microchirurgie a patrimoniului, efectuată cu instrumente fine și tehnici specializate, menită nu doar să elimine urmele timpului, ci să cerceteze și să recupereze fragmente de istorie.

Lucrările vizează portretele a zece conducători cunoscuți ai Principatului Transilvaniei — Ștefan Báthory, Cristofor Báthory, Sigismund Báthory, Andrei Báthory, Ștefan Bocskai, Sigismund Rákóczi, Gabriel Báthory, Gabriel Bethlen, Gheorghe Rákóczi I și Gheorghe Rákóczi al II-lea — precum și portretul unui principe a cărui identitate nu este cunoscută. Aceste lucrări fac parte din patrimoniul Bibliotecii Batthyaneum, filială a Bibliotecii Naționale a României.

Obiectivul organizatorilor este conservarea acestor lucrări și pregătirea lor pentru o viitoare expunere la Palatul Principilor din Alba Iulia, clădire strâns legată de istoria conducerii Principatului Transilvaniei.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *