Inspectoratul de Poliție Județean Mureș, alături de IPA România – Regiunea 1 Mureș și Regiunea 4 Mureș, a organizat în data de 15 mai 2026, în satul Boiu, comuna Albești, județul Mureș, evenimentul „IPA GREEN CLEAN”, dedicat protejării mediului și promovării responsabilității față de natură.

Desfășurată într-o atmosferă de prietenie, colegialitate și implicare, acțiunea a reprezentat o continuare a proiectului „IPA GREEN – 2025”, inițiat anul trecut, când au fost plantați aproximativ 4.500 de puieți de stejar și frasin, specii reprezentative pentru pădurile din zona Transilvaniei.

În acest an, participanții au revenit pe același teren pentru a desfășura lucrări de întreținere și protejare a puieților.

Aproximativ 60 de participanți — polițiști, membri IPA România din Regiunile 1 și 4 Mureș, precum și voluntari din cadrul programului “Salvator de pasiune “ ISU Mureș, — au desfășurat activități de descopleșire și mobilizare a solului în jurul puieților, intervenții esențiale pentru dezvoltarea acestora.

Evenimentul s-a bucurat și de sprijinul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Horea” al județului Mureș și AVPS Diana-Boiu Mureș.

Coordonarea tehnică a activităților a fost asigurată de specialiști din cadrul Ocolului Silvic Sighișoara și UAT Albești, cărora organizatorii le adresează mulțumiri pentru profesionalismul și sprijinul constant oferit.

La finalul activităților, participanții s-au bucurat de momente de socializare, voie bună și un festin gastronomic tradițional.

Fiecare puiet îngrijit astăzi înseamnă un copac sănătos mâine și o pădure mai curată pentru generațiile viitoare.

Împreună construim un viitor mai verde! 💚🌲

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *