Actualizat: 13 noiembrie 2026, 07:38
Treizeci de persoane, între care opt copii, au fost evacuate joi, 12 noiembrie, dintr-un imobil de pe Bulevardul Mihai Viteazul din Zalău, după ce o porțiune de aproximativ 20 de metri pătrați din pardoseala unei construcții de la parter s-a prăbușit în subsol. Nu au existat victime, însă autoritățile au restricționat accesul în zona afectată și au oprit alimentarea cu gaze pentru a preveni un alt incident.
Prăbușirea s-a produs în jurul orei 16:35, la blocul A24, situat la numărul 76, într-un ansamblu format din șapte scări alipite. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sălaj, spațiul afectat era o construcție improvizată, amplasată în curtea interioară a imobilului, care nu era locuită, informează salajulliber.ro.
Pardoseala a cedat și a căzut într-un subsol tehnic. Pompierii au verificat zona pentru a stabili dacă existau persoane surprinse sub dărâmături, dar nu au găsit victime.
Opt copii printre persoanele evacuate
Ca măsură de precauție, echipele de intervenție au evacuat 22 de adulți și opt minori din apartamentele situate la parterul a două blocuri alăturate.
Două persoane au solicitat sprijinul autorităților pentru a avea unde să petreacă noaptea de joi spre vineri.
La intervenție au participat pompierii Detașamentului Zalău, cu o autospecială de stingere și una de descarcerare, precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Sălaj. Au fost solicitați și reprezentanții Inspectoratului de Stat în Construcții, iar operatorii de gaze și energie electrică au fost anunțați.
Alimentarea cu gaze a fost întreruptă preventiv. Prefectul județului Sălaj, Alexandru Pura, a explicat pentru Știrile ProTV că în zona afectată existau aparate alimentate cu gaz, iar autoritățile au luat în calcul riscul cedării pardoselii și în alte puncte.
Primarul vorbește despre coroziunea betonului și extinderi neautorizate
Primarul municipiului Zalău, Florin Florian, a declarat că degradarea în timp a betonului ar fi contribuit la prăbușire. Edilul a precizat că imobilul datează din anii ’80 și că în curțile interioare au fost realizate ulterior construcții fără autorizație.
Reprezentantul ISU Sălaj, Florin Opriș, a precizat că placa de beton care a cedat nu este legată direct de structura de rezistență a blocului și că incidentul nu indică un pericol de prăbușire a întregii clădiri.
Evaluările continuă pentru a se stabili dacă și alte încăperi de la parter au fost afectate și în ce condiții locatarii evacuați se pot întoarce în apartamente.
Anunțuri gratuite din Maramures


