-
SuperLiga: Oțelul Galați – UTA Arad, vineri, 17:30, DGS 1
-
SuperLiga: FC Argeș – CFR Cluj, vineri, 20:30, DGS 1
Atacantul celor de la ”U” Cluj traversează cea mai bună perioadă a carierei și a ajuns la 18 reușite în această stagiune, ceea ce a atras atenția mai multor cluburi, printre care și Beșiktaș.
Cristiano Bergodi a confirmat interesul pentru Jovo Lukic: ”A ieșit în evidență! E normal că îl doresc mai multe cluburi. Fotbalul îl poate răsplăti”
Cristiano Bergodi a vorbit la superlativ despre Jovo Lukic și a transmis că este firesc ca bosniacul să fie dorit de mai multe formații, din moment ce vârful de atac ”rupe plasele” constant în SuperLigă.
”Este firesc să aibă oferte, pentru că a dat 18 goluri până acum. Eu sunt mulțumit de el. Probabil au văzut și alții un jucător important în el. Are tot ce trebuie pentru a face o carieră frumoasă.
Să mai dea 6-7 goluri la ‘U’ Cluj și poate va fi ales în lotul Bosniei pentru Mondialul din America.
Aceasta trebuie să fie motivația lui! Nu e pentru toată lumea să meargă la un Mondial, cu o țară ce nu are o tradiție atât de mare la acel nivel. Trebuie să dea tot pentru ‘U’ Cluj acum!
A ieșit în evidență! E normal că îl doresc mai multe cluburi. Eu, dacă aș fi în locul lui, aș fi concentrat să fac ceva minunat în acest final de sezon, iar fotbalul îl poate răsplăti.
Să joace, să dea goluri, și va fi bine. Eu îl văd băiat curat, cinstit, cu picioarele pe pământ”, a declarat Cristiano Bergodi, înainte de Dinamo – ”U” Cluj.
Tehnicianul italian consideră că finalul de sezon poate fi decisiv pentru cariera lui Lukic, inclusiv pentru o posibilă participare la Cupa Mondială alături de Bosnia și Herțegovina.
”U” Cluj i-a prelungit contractul lui Jovo Lukic
Chiar în momentul în care ideea despre transferul la Beșiktaș începea să se intensifice, ”U” Cluj a dat lovitura pe piața internă.
Clubul ardelean a anunțat oficial prelungirea contractului lui Lukic până în 2029, cu un an mai mult față de înțelegerea precedentă. Decizia le oferă ”Șepcilor Roșii” o poziție de forță în eventualele negocieri din vară.
Transferat gratis după un sezon dificil la Universitatea Craiova, unde marcase doar două goluri, atacantul a explodat la Cluj și a devenit golgheterul campionatului.
Ascensiunea lui Lukic este una spectaculoasă. Toate cele 18 reușite din acest sezon au venit din acțiune, iar bosniacul este la doar două goluri distanță de un record personal în actualul format al SuperLigii.
Evoluțiile constante i-au adus și convocarea la naționala Bosniei și Herțegovinei pentru barajele cu Țara Galilor și Italia, iar șansele de a prinde lotul pentru Cupa Mondială din SUA, Canada și Mexic cresc de la meci la meci.
VIDEO cu toate golurile marcate de Jovo Lukic în acest sezon
Etichete: u cluj , besiktas , cristiano bergodi , jovo lukic , transfer jovo lukic
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Anunțuri gratuite din Maramures


