Campioana UBT Cluj anunţă transferul jucătorului sârb Uroš Plavsic, medaliat cu bronz la JO de la Paris şi fost component al echipei Steaua Roşie Belgrad.
Plavsic joacă pe postul de pivot şi măsoară 2.16 metri înălţime.
În vârstă de 28 de ani, el a debutat la seniori cu formaţia Smederevo, în prima ligă a Serbiei. În octombrie 2017 a făcut pasul către baschetul american, alegând să îşi termine liceul la Hamilton Heights Christian Academy.
Începând cu sezonul 2018-2019 a evoluat în NCAA. După un an la Arizona State Sun Devils, unde nu a bifat apariţii oficiale, s-a transferat la Tennessee Volunteers, pentru care a disputat 101 meciuri în următoarele patru sezoane.
Acesta s-a înscris în draftul NBA din 2023, însă nu a fost selectat, astfel că după experienţa din SUA a ales să revină la Mega Basket. Pe lângă campionatul Serbiei, a evoluat în 27 de partide şi în Liga Adriatică, izbutind medii de 15.4 puncte şi 7.7 recuperări.
Evoluţiile după revenirea la Mega Basket i-au adus pivotului de 2.16 metri convocarea în naţionala Serbiei, alături de care a cucerit medaliile de bronz la Olimpiada de la Paris, din 2024.
În acelaşi an a semnat un contract pe trei sezoane cu puternica formaţie Steaua Roşie Belgrad. A evoluat în 22 de partide pentru gruparea din capitala Serbiei, dintre care 10 în Euroligă, unde a avut medii de 5.2 puncte şi 2.7 recuperări.
În partea a doua a sezonului 2024-2025 a fost împrumutat la Beşiktaş Istanbul, iar în vară a revenit la Steaua Roşie Belgrad. Din februarie 2026, el a fost împrumutat la Bordo Sportif, în liga a doua din Turcia, după revenirea în lotul echipei din Belgrad a pivoţilor Joel Bolomboy şi Jasiel Rivero.
”Un jucător care ne poate ajuta să ne îndeplinim obiectivele. Mi l-am dorit mult în echipă, este un jucător care evoluează constant în naţionala Serbiei şi care are apariţii multe în Euroligă în ultimii ani. Chiar dacă nu cu cele mai bune numere, cred eu că pentru noi este un mare câştig.
Este un jucător înalt, care aleargă foarte bine pentru înălţimea lui şi acest lucru este foarte important pentru stilul nostru de joc. Pe lângă acestea, are şi un caracter foarte bun, ceea ce este primul lucru la care ne uităm atunci când selectăm jucători”, a declarat antrenorul Mihai Silvăşan.
Plavsic este al şaptelea transfer realizat de UBT Cluj în această vară, după Bobe Nicolescu, Otis Livingston II, Jalyn McCreary, Dusan Beslac, Malcolm Hill şi Javon Bess.
În sezonul 2026-2027, UBT Cluj va evolua în BKT EuroCup şi Liga Adriatică, pe plan european, respectiv în Liga Naţională şi Cupa României, în competiţiile interne.
Anunțuri gratuite din Maramures


