Grădina Zoologică din Târgu Mureș continuă un proiect de recuperare a unor elemente istorice de construcție, transformând foste materiale considerate deșeuri în resurse pentru reamenajarea orașului.
Pietre de pavaj și borduri sculptate din perioada primarului Bernády György, descoperite în diverse zone ale grădinii zoologice, inclusiv în apropierea padocurilor și în pădure, au fost recuperate și conservate. O parte dintre acestea sunt deja expuse într-un spațiu denumit „Grădina pietrelor salvate”, iar restul vor fi refolosite în proiecte de modernizare urbană, precum cel de pe strada Brăila, se arată într-o postare pe pagina de facebook a Zoo.
Reprezentanții Grădinii Zoologice spun că inițiativa promovează economia circulară, protejarea patrimoniului și valorificarea istoriei locale. Un proiect similar a fost realizat în 2023, când strada Târgului din Târgu Mureș a fost reamenajată parțial cu pietre istorice recuperate.
Anunțuri gratuite din Maramures


