În Liga 5 de fotbal Hunedoara s-au desfășurat meciurile etapei a șasea, cea cu care a debutat primul retur al campionatului. Competiția, la care participă 6 echipe, prevede două tururi și tot atâtea retururi, respectiv 20 de etape, iar prima clasată la sfârșitul campionatului, dacă îndeplinește condițiile necesare, poate promova în Liga 4.
Meciuri disputate
În această primă etapă a returului s-au disputat două dintre cele trei partide programate, meciul Zarandu Crișcior – Sargeția Bretea Română fiind amânat la cererea gazdelor. Cel mai spectaculos meci al rundei a fost cel în care s-au întâlnit primele două clasate din sezonul trecut, vicecampioana Real Sântandrei și câștigătoarea ediției anterioare, Narcisa Sălașu de Sus. Gazdele au avut 2-0 la pauză, prin reușitele semnate de Răzvan Lazăr (26) și Emanuel Lăcătuș (35), dar echipa vizitatoare a egalat în partea secundă, prin golurile înscrise de Adrian Duma (67) și Robert Prode (72). Finalul a fost unul dramatic, după ce Sântandrei a trecut, din nou, în avantaj, prin abia intratul pe teren Adelin Bogatu (79), iar Sălaș a egalat, iarăși, la ultimele faze ale jocului, prin Bogdan Horvath (90), iar partida s-a încheiat la egalitate, scor 3-3. Și celălalt meci al rundei, cel dintre Ponorul Vața și Măgura Pui, a fost unul echilibrat, încheindu-se tot la egalitate, dar 1-1, după ce gazdele au condus la pauză prin golul lui Dragoș Lopes (26), iar rezultatul final a fost stabilit, imediat după reluare, de Denis Guță (47).
Etapa viitoare, duminică
Într-un clasament provizoriu, ținând cont că sunt de jucat 5 restanțe, pe primul loc este Real Sântandrei, cu 9 puncte din 6 jocuri. Pe poziția a doua, cu 8 puncte din 4 meciuri, este Narcisa Sălaș. Podiumul este completat de Măgura Pui, cu 8 puncte din 5 meciuri. Apoi, pe 4 este Zarandu Crișcior, cu 4 puncte din 3 meciuri. Același număr de puncte, 4, dar cu golaveraj inferior, are și a cincea clasată, Ponorul Vața, care a jucat 4 meciuri. În fine, ierarhia este încheiată de Sargeția Bretea, cu 3 puncte din 4 meciuri. Dintre jocurile restante, doar unul are dată certă de disputare, pe 22 noiembrie, fiind vorba despre cel dintre Vața și Sălaș, din runda a cincea. În ce privește celelalte restanțe, respectiv Pui – Vața și Bretea – Crișcior, ambele din prima etapă, Sălaș – Crișcior din cea de-a treia și mai sus pomenita Crișcior – Bretea, din ultima rundă disputată, cea de-a șasea, datele de desfășurare ale acestora încă nu au fost stabilite. Etapa viitoare, cea de-a șaptea, programează duminică, 25 octombrie, cu începere de la ora 11:00, două derby-uri ale orgoliilor locale, unul de Țara Hațegului, între Sălaș și Bretea, și unul de-al moților, Vața – Crișcior, precum și partida Pui – Sântandrei.
Anunțuri gratuite din Maramures


