Articol disponibil în:
Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Harghita au desfășurat, în data de 14 iunie, acțiunea RELEU, pe DN 15, pentru prevenirea accidentelor și depistarea conducătorilor auto care încalcă regulile de circulație.
În cadrul activităților, polițiștii au efectuat 28 de testări cu aparatele etilotest și drugtest. Potrivit IPJ Harghita, nu au fost constatate cazuri de conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
În urma controalelor, au fost aplicate 214 sancțiuni contravenționale. Cele mai multe, respectiv 200, au fost pentru depășirea limitei legale de viteză. Alte șase sancțiuni au fost aplicate pentru depășiri neregulamentare, iar restul au vizat alte încălcări ale legislației rutiere.
Polițiștii au reținut și 15 permise de conducere. Dintre acestea, opt au fost suspendate pentru depășirea vitezei legale, șase pentru depășiri neregulamentare, iar unul pentru o altă abatere prevăzută de legislația rutieră.
Totodată, au fost retrase patru certificate de înmatriculare și un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare.
La acțiune au participat și specialiști ai Registrului Auto Român, care au verificat 15 vehicule.
Pe durata desfășurării acțiunii nu au fost înregistrate accidente rutiere.
IPJ Harghita precizează că astfel de acțiuni vor continua, în vederea prevenirii evenimentelor rutiere și a creșterii siguranței pe drumurile publice.
Anunțuri gratuite din Maramures


