Procedura implică un contract de adopție, costuri veterinare și de transport, dar și respectarea normelor europene de călătorie pentru animale.
Doar în Bistrița, anul acesta s-au făcut până acum 170 de adopții internaționale. Cățelușa Kari a fost găsită abandonată pe străzi în urmă cu câteva luni și adusă în adăpost.
Roxana Șomodean, medic veterinar: „A ajuns la noi fără picior. Am decis să o promovăm pentru Germania, fiind un caz mai dificil. Am aflat că urmează să i se facă o proteză.”
Acum, Kari va merge într-o familie de nemți.
Pe lângă parteneriatele cu asociații din diverse țări, adăpostul promovează câinii abandonați și pe rețelele sociale. După ce sunt îngrijiți, câinii pleacă vaccinați, microcipați, cu carnet de sănătate, pașaport internațional și doar cu transport autorizat.
Saskia, stăpân adoptiv: „Câinele aduce atât de multă bucurie. Te trezești dimineața și e coada aia care dă de bucurie.”
Roxana Șomodean, medic veterinar adăpost câini Bistrița: „Pe perioada verii, anul trecut am avut în jur de 110-120 de adopții, iar anul acesta avem 170 de adopții.”
Și la adăpostul public din Alba Iulia au fost anul trecut 109 adopții internaționale. Acum, doar în primele șapte luni, s-au făcut deja 129, tot cu sprijinul unor asociații.
Bettina Hutterman – președinte Arca lui Noe: „Oamenii de dincolo vor să ajute. Văd la noi pe site un cățel. Dacă noi considerăm cățelul se potrivește cu familia, o să fie adoptat. Noi dăm în Germania și în Austria, Elveția.”
Siri, din Germania, a adoptat-o de doi ani pe cățelușa Paula.
Siri, proprietarul Paulei: „Am văzut-o, mi s-a părut drăguță. E bătrână – are nouă ani. Acum e cu noi în Germania.”
Un blănos așteaptă de patru ani în adăpost. Acum ar putea ajunge într-o familie din străinătate.
Iulia, voluntar: „Interesul vine din Franța pentru el – câinele este minunat.”
Potrivit ANSVSA, în 2025, peste 84.000 de câini au fost adoptați din adăposturile din toată țara de iubitori de animale de la noi și din străinătate.
Anunțuri gratuite din Maramures


