Articol disponibil în:
Începând cu data de 15 septembrie 2026, vor intra în vigoare noi tarife pentru emiterea permisului de conducere, a certificatului de înmatriculare și a autorizației de circulație provizorie, informează Instituția Prefectului – Județul Harghita, în urma comunicărilor Regiei Autonome Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS).
Potrivit informării transmise, de la jumătatea lunii septembrie, tarifele vor fi următoarele:
- Permis de conducere – 139 de lei
- Certificat de înmatriculare – 76 de lei
- Autorizație de circulație provizorie – 25 de lei
Contravaloarea acestor documente, precum și tarifele aferente plăcilor cu numere de înmatriculare, pot fi achitate prin intermediul platformei Ghișeul.ro.
Atenție! Plățile efectuate înainte de 15 septembrie nu vor mai putea fi utilizate
Instituția Prefectului – Județul Harghita atrage atenția asupra unei modificări importante pentru persoanele care au achitat deja aceste taxe.
Plățile efectuate anterior datei de 15 septembrie 2026 nu vor mai putea fi utilizate, iar sumele respective vor putea fi restituite de RA-APPS, în baza unei cereri formulate de solicitant.
Există însă și o excepție. Taxele achitate înainte de 15 septembrie 2026 pentru dosarele de examinare rămân valabile pe întreaga perioadă de valabilitate a dosarelor respective.
Pentru restituirea taxelor achitate pentru permisul de conducere, certificatul de înmatriculare, autorizația provizorie sau a altor sume virate în mod eronat, solicitantul trebuie să prezinte mai multe documente.
Este necesară, în primul rând, o cerere de restituire completată și semnată. Formularul poate fi descărcat de pe site-ul RA-APPS, la adresa https://www.apps.ro/informatii-incasare-contravaloare-taxe/, fiind disponibil și pe pagina de internet a Instituției Prefectului – Județul Harghita.
La cerere trebuie anexate chitanța, ordinul de plată sau confirmarea plății, în original, precum și o copie a cărții de identitate.
Dacă solicitantul dorește ca suma să fie restituită prin mandat poștal la adresa de domiciliu, cererea trebuie completată cu toate datele referitoare la domiciliu.
Cum poate fi transmisă cererea de restituire
Pentru plățile efectuate la un oficiu poștal, la ghișeul CEC sau la o stație de plată, documentele necesare pentru restituire trebuie expediate prin poștă.
Dacă plata a fost realizată online sau prin Ghișeul.ro, cererea poate fi transmisă prin e-mail la adresa [email protected].
Restituirea poate fi făcută și în numerar, la casieria RA-APPS din Strada Moliere nr. 6-8, București, Sector 1. În această situație sunt necesare aceleași documente, cu excepția extrasului de cont.
Restituirile sunt realizate numai în lei, în conturi deschise la bănci comerciale sau CEC de pe teritoriul României.
Instituția Prefectului mai precizează că valabilitatea chitanței este de trei ani de la data emiterii, conform art. 2517 din Codul Civil.
Anunțuri gratuite din Maramures


