La data de 23 ianuarie, polițiștii din cadrul Poliției orașului Sângeorz-Băi au oprit pentru control un autoturism care se deplasa pe Drumul Național 17, prin oraș.

La volan a fost identificat un bărbat de 46 de ani, din Sângeorz-Băi. Verificările polițiștilor cu privire la permisul emis de autoritățile din Irlanda, prezentat de către șofer, au dus la suspiciunea că acesta nu este un document autentic, stabilindu-se totodată că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

La aceeași dată, polițiștii au oprit o autoutilitară condusă de un bărbat de 34 de ani, din Sângeorz-Băi. După prezentarea pentru control a permisului de conducere emis de autoritățile din Irlanda, polițiștii au constatat că acesta nu prezintă elementele de siguranță ale unui document autentic. Verificările cu privire la șofer au indicat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

S-au întocmit dosare PENALE!

În cele două cazuri, polițiștii au întocmit dosare penale cu privire la infracțiunile de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, fals material în înscrisuri oficiale și uzul de fals, urmând documentarea faptelor.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *