Șofer beat și fără permis, implicat într-un accident în Jina. A intrat cu mașina într-un autoturism parcat.

Un bărbat de 38 de ani din Jina este cercetat de polițiști după ce, deși nu avea permis de conducere și consumase alcool, a provocat un accident rutier în localitate.

Incidentul s-a produs în seara zilei de 16 iulie, în jurul orei 21, pe DJ 106E, în localitatea Jina. Potrivit informațiilor transmise de polițiști, bărbatul a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un autoturism parcat pe marginea carosabilului.

Din fericire, accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale, fără persoane rănite.

În urma verificărilor efectuate, oamenii legii au constatat că șoferul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Mai mult, testarea cu aparatul etilotest a indicat o alcoolemie de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost transportat la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge.

Cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Secției nr. 6 Poliție Rurală Orlat, care urmează să stabilească toate împrejurările producerii evenimentului și să dispună măsurile legale.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *