Ofițerii de poliție judiciară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Covasna – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, cu sprijinul luptătorilor de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale, al specialiștilor de la Serviciul Criminalistic și al polițiștilor de la Secția de Poliție Rurală nr. 1 Sfântu Gheorghe, au pus în executare joi, 11 iunie, șase mandate de percheziție domiciliară.
Descinderile au vizat sediile principale și secundare a doi operatori economici, precum și domiciliile a două persoane fizice din județul Covasna, fiind pus în aplicare și un mandat de aducere. Acțiunea face parte din cadrul operațiunii naționale „Jupiter”, desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Dosarul penal este instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna și vizează societatea comercială B.C.A. S.R.L. și pe administratorul acesteia, B.C., ambii fiind cercetați ca suspecți pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, fiind reținute câte 40 de acte materiale pentru fiecare. În fapt, anchetatorii au stabilit că, în perioada 1 ianuarie 2022 – aprilie 2026, suspecții au omis să evidențieze în actele contabile operațiunile comerciale efectuate și veniturile realizate, în sumă totală de 2.486.006 lei. Scopul acestei acțiuni a fost sustragerea de la plata impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat, prin care a fost cauzat un prejudiciu calculat la valoarea de 481.631 lei.
În urma perchezițiilor efectuate, polițiștii au identificat și au ridicat mai multe înscrisuri și medii de stocare a datelor. De asemenea, au fost indisponibilizate 47 de autovehicule second-hand, a căror valoare estimată se ridică la 100.000 de euro, bunurile fiind lăsate în custodia suspectului B.C..
Prin ordonanța procurorului de caz, s-a dispus totodată instituirea sechestrului asigurător asupra unor sume de bani găsite la sediul firmei, respectiv 78.350 de euro, 22.550 de euro și 7.800.000 de forinți. Tot în data de 11 iunie 2026, organul de cercetare penală a dispus măsura reținerii suspectului B.C. pentru o perioadă de 24 de ore.
Reprezentanții instituției au subliniat că măsurile dispuse în cursul procesului penal au ca scop crearea cadrului legal adecvat pentru administrarea probatoriului și nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul constituțional al prezumției de nevinovăție.
Distribuie, să afle şi alţii
Publicitate
Anunțuri gratuite din Maramures


