Inspectoratul de Poliţie Judeţean Braşov – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, efectuează, joi, percheziţii într-un dosar de obţinere ilegală de fonduri din efectuarea de servicii medicale fictive şi fals intelectual, transmite Agerpres.
„Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, pun în aplicare, joi, două mandate de percheziţie domiciliară, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de obţinere ilegală de fonduri şi fals intelectual”, informează IPJ Braşov.
– articolul continuă mai jos –
Cercetările poliţiştilor vizează servicii medicale aparent prestate începând cu anul 2022 la nivelul unei unităţi medicale publice de către unul dintre medicii specialişti, existând suspiciunea că s-ar fi procedat la înregistrarea de servicii medicale fictive, presupunând consultaţii la distanţă (telemedicină), care ar fi fost ulterior decontate din fondurile bugetului naţional al asigurărilor sociale de sănătate.
Percheziţiile se desfăşoară la două instituţii publice din judeţul Braşov, iar pentru completarea materialului probator, urmează să fie identificate şi ridicate obiecte, înscrisuri şi date informatice ce au legătură cu activitatea infracţională.
De asemenea, prejudiciul cauzat urmează să fie stabilit pe baza probelor administrate în cauză.
La finalizarea activităţilor, două persoane urmează să fie conduse în baza mandatelor de aducere, la sediul unităţii de poliţie pentru audieri.
Acţiunea beneficiază de sprijinul poliţiştilor din cadrul Poliţiei Municipiului Braşov şi al Serviciului Criminalistic.
Anunțuri gratuite din Maramures


