Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

FCSB a bătut palma pentru primul transfer al verii, iar Anderson Ceara, mijlocaşul ofensiv al celor de la Csikszereda, urmează să fie noul jucător al trupei bucureştene.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Acum s-a aflat şi pe ce bani a ajuns Gigi Becali la un acord cu Csikszereda. Dacă iniţial s-a spus că Becali a plătit 450.000 de euro, iar Csikszereda a păstrat 25 la sută dintr-un eventual transfer, latifundiarul a mărit în cele din urmă miza financiară. Astfel că, potrivit fanatik.ro, latifundiarul a platit nu mai puţin de 530.000 de euro pe fotbalist, iar Csikszereda păstrază 10 la sută dintr-un viitor transfer al brazilianului!

Cifrele lui Anderson Ceara la Csikszereda. Brazilianul a venit direct de la Santos în Liga 2 din România

Anderson Ceara ajunge la Csikszereda în urmă cu doi ani, când echipa era în liga secundă, iar fotbalistul venea de la Santos, liber de contract. În acest timp petrecut la gruparea din Miercurea Ciuc acesta a evoluat în 81 de meciuri, a marcat 11 goluri şi a oferit 16 pase decisive.

Salariul cu care Anderson Ceara, care acum este în vacanţă, în ţara natală, urmează să fie de aproximativ 15.000 de euro lunar.



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *