Paul Itu, absolvent al Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, este singurul elev din județ care a obținut media 10 la examenul de Bacalaureat din acest an. Rezultatul desăvârșește luni de muncă și disciplină, iar din toamnă tânărul va începe un nou capitol al vieții sale, urmând să studieze Business Administration în Belgia.
Deși își dorea un rezultat foarte bun, nota maximă a fost peste așteptările sale. Spune că primul gând a fost către familia sa, cea care i-a fost alături pe tot parcursul pregătirii.
“Mă simt foarte bine, mă bucur că mi-am făcut familia mândră. Mă așteptam să iau o notă mare, dar nu chiar 10”, spune el, pentru TRIBUNA.
Chiar și pentru un elev de nota 10, examenul a avut probe care i-au dat emoții. Dintre toate materiile, limba și literatura română i s-a părut cea mai dificilă.
“Cel mai dificil mi s-a părut la română, pentru că foarte ușor poți pierde puncte”, adaugă Paul.
Pregătirea pentru Bacalaureat a devenit mai intensă în ultimele luni. Și-a organizat timpul astfel încât să îmbine învățatul cu sportul și momentele de relaxare, un echilibru pe care îl consideră important.
“M-am pregătit intens cu câteva luni înainte, «am îngrășat porcul în ajun». O zi arăta în felul următor: dimineața învățam 3-4 ore, apoi făceam sport, iar seara mă relaxam”, adaugăl, care este component al echipei de seniori a CSU Sibiu.

Baschetul a avut un rol important în parcursul său. Paul spune că sportul l-a învățat să fie disciplinat și organizat, calități care l-au ajutat și în pregătirea pentru examen: “Sportul a fost principalul factor al acestei reușite. Fără disciplina pe care am dobândit-o în sport, nu aș fi reușit”
Dincolo de rezultatele școlare, familia a rămas sprijinul său constant. “Familia mi-a fost mereu alături, ei sunt susținătorii mei numărul unu”.
În această toamnă, Paul va pleca în Belgia, unde va studia Business Administration. Consideră că experiența din străinătate îi va oferi oportunități importante de dezvoltare.
“În Belgia voi studia Business Administration. Consider că afară mă pot dezvolta cel mai mult pe plan personal, iar facultatea la care voi studia este prestigioasă, acesta fiind motivul plecării mele”

Despre planurile sale spune că preferă să lase loc experiențelor și oportunităților care vor apărea pe parcurs.
Viitorul urmează să fie descoperit, nu am un plan concret, mă voi adapta în funcție de situații”, mai pune Paul.
La final, singurul absolvent din Sibiu cu media 10 la Bacalaureat le transmite un mesaj celor care vor susține examenul în anii următori: “Limitele singur ți le definești; trebuie să ai ambiția să visezi departe!”

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *