Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Covasna au gestionat 39 de situații de urgență pe parcursul ultimului sfârșit de săptămână, cea mai mare parte a misiunilor fiind de natură medicală.
Echipajele SMURD au intervenit la 32 de solicitări pentru a acorda primul ajutor persoanelor aflate în dificultate. Totodată, salvatorii au desfășurat trei misiuni de recunoaștere și asigurare a zonei, menite să prevină producerea unor situații de risc.
Pe linia intervențiilor rutiere, echipajele operative au acționat la patru accidente produse în localitățile Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc, Tălișoara și Crasna. Evenimentele rutiere au implicat șase persoane, dintre care una a necesitat transportul la spital pentru investigații și îngrijiri medicale. În niciunul dintre cazuri nu a fost necesară descarcerarea victimelor.
Reprezentanții ISU Covasna reamintesc că, în cazul producerii unui accident rutier, martorii trebuie să acorde prioritate propriei siguranțe, să alerteze imediat salvatorii prin numărul unic 112, oferind detalii clare despre locație și numărul victimelor, și să evite deplasarea persoanelor rănite, cu excepția cazurilor în care există un pericol iminent. Informații suplimentare privind reacția corectă în situații de urgență pot fi accesate pe platforma fiipregatit.ro sau prin aplicația DSU.
Distribuie, să afle şi alţii
Publicitate
Publicitate
Anunțuri gratuite din Maramures


