Cluj Business Campus și Academia FC Universitatea Cluj continuă parteneriatul început în urmă cu cinci ani, consolidând astfel o colaborare construită pe încredere, continuitate și susținerea performanței sportive în rândul noilor generații.

„Pentru Cluj Business Campus, parteneriatul cu FC Universitatea Cluj vine firesc. Suntem un business de familie construit la Cluj, iar “U” a făcut mereu parte din identitatea acestui oraș și din poveștile și emoțiile cu care am crescut mulți dintre noi. Ne bucurăm că putem contribui, pentru al cincilea an consecutiv, la dezvoltarea academiei de juniori și la formarea noilor generații care vor duce mai departe spiritul Universității”Vlad Buzoianu, CEO Cluj Business Campus.

Prin această colaborare, Cluj Business Campus continuă să investească în dezvoltarea comunității sportive locale, contribuind la crearea unui mediu profesionist pentru formarea tinerilor jucători ai Academiei FC Universitatea Cluj. Parteneriatul reflectă valorile comune ale celor două organizații – dezvoltare sustenabilă, implicare în comunitate și susținerea educației prin sport.

“Parteneriatul cu Vlad Buzoianu și Cluj Business Campus este unul de suflet pentru FC Universitatea Cluj. Există o serie de valori comune care au adus cele două branduri împreună, dar, mai mult decât atât, împărtășim o mulțime de amintiri frumoase care au în centru vocala “U”. Pentru Academia FC Universitatea Cluj, Cluj Business Campus a fost și rămâne un partener de încredere, o parte importantă din revenirea școlii noastre de fotbal în elită. Continuăm pe același drum început în 2021 și facem împreună pașii corecți pentru a ne asigura că și generațiile viitoare sunt crescute în același spirit al Universității” Mihai Moga, Brand Manager FC Universitatea Cluj.

FC Universitatea Cluj apreciază sprijinul constant oferit de Cluj Business Campus și rolul important pe care acest parteneriat îl are în dezvoltarea unui mediu sănătos și performant pentru noile generații de sportivi, contribuind direct la creșterea Academiei și la consolidarea proiectului pe termen lung. Relația dintre cele două organizații reflectă importanța colaborărilor construite pe încredere, continuitate și implicare, cu obiectivul comun de a crea oportunități reale de dezvoltare pentru copiii și juniorii care reprezintă viitorul “Șepcilor roșii”.

DESPRE CLUJ BUSINESS CAMPUS

Cluj Business Campus este unul dintre cele mai mari campusuri de birouri din Cluj-Napoca și singurul proiect de această dimensiune dezvoltat și deținut local.

Mai mult decât un spațiu de lucru, CBC a construit un ecosistem dedicat companiilor și oamenilor care își doresc un mod de lucru mai conectat, mai eficient și mai echilibrat. Prin conceptul „One Minute City”, campusul oferă acces rapid la facilități și servicii integrate care simplifică viața de zi cu zi și contribuie la o experiență completă la birou.

Comunitatea CBC beneficiază de birouri, locuințe, parc privat, grădiniță, școală și liceu internațional, teren de sport, restaurant, sală de fitness, cafenele, sală de evenimente, rooftop garden și studio de podcasting și producție media – toate gândite pentru a susține wellbeing-ul, colaborarea și performanța.

Prin evenimente, activități sportive și inițiative dedicate dezvoltării personale și profesionale, CBC creează un mediu care încurajează conexiunile dintre oameni și susține cultura organizațională și retenția angajaților pentru companiile din campus.

DESPRE ACADEMIA FC UNIVERSITATEA CLUJ

Academia FC Universitatea Cluj a cunoscut o dezvoltare importantă în ultimii ani și reunește în prezent peste 450 de copii, de la grupele de inițiere până la nivelul de performanță, atât la masculin, cât și la feminin. În momentul de față, academia acoperă toate categoriile de vârstă între 6 și 18 ani.

Structura Academiei include grupele de elită U15-U18, grupele de dezvoltare U10-U14 și grupele de inițiere U6-U9, fiind unul dintre cele mai importante proiecte de formare sportivă din România. Obiectivul principal al Academiei FC Universitatea Cluj rămâne formarea și promovarea jucătorilor către prima echipă, într-un cadru modern și competitiv.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *