Conducerea Aeroportului Braşov – Ghimbav, împreună cu forul tutelar al acestuia, Consiliul Judeţean Braşov, au luat decizia amenajării unei noi parcări provizorii în proximitatea terminalului, lucrările pentru realizarea acesteia urmând să se desfăşoare în perioada imediat următoare.

Odată cu creşterea numărului persoanelor care lucrează la aeroportul din Ghimbav şi a fluxului de turişti s-a ajuns ca, în prezent, la orele de vârf, să nu mai fie locuri libere în parcarea amenajată în faţa terminalului.

Preşedintele Consiliului de Administraţie al RA Aeroportul Internaţional Braşov, Mihai Pascu, a precizat, pentru Agerpres, că această nouă parcare este destinată angajaţilor şi instituţiilor care funcţionează în aeroport (Poliţie de Frontieră, pompieri, Vamă etc), care au solicitat „imperativ” locuri de parcare pentru personalul care lucrează la aeroport.

Conform preşedintelui CA, prin crearea noii structuri se urmăreşte „o eficientizare a parcării”, deoarece locurile ocupate de personalul aeroportului nu aduc bani la bugetul instituţiei.

Totodată, Mihai Pascu a subliniat că această nouă parcare, care va fi acoperită de pietriş şi nu cu asfalt, va fi una provizorie, până când CJ Braşov va aloca banii necesari extinderii vechii parcări.

„Prioritară este extinderea platformei de îmbarcare/debarcare”, a menţionat preşedintele CA al Aeroportului Braşov.

În prezent, angajaţii instituţiilor cu care colaborează Aeroportul au o reducere de 50% din preţul abonamentului lunar, care, din luna aprilie, s-a majorat la 600 de lei. Tot de luna trecută au fost majorate şi celelalte tarife, de la cel pe oră, care a ajuns la 5 lei, şi până la abonamente, care s-au majorat la 200 de lei pentru o săptămână şi 350 de lei pentru două săptămâni.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *