O intervenție de amploare a avut loc miercuri, în jurul orei 13:00, pe strada Croitorilor, în apropierea Pieței Cibin din Sibiu.
Un muncitor care efectua lucrări la acoperișul unei case pe strada Croiotorilor din Sibiu a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce i s-a făcut rău și a leșinat.
„Un echipaj SMURD cu medic a intervenit de urgență pe strada Croitorilor din municipiul Sibiu pentru a acorda asistență medicală unui bărbat care a suferit o stare lipotimică. Bărbatul în vârstă de aproximativ 36 de ani, a primit asistență medicală la fața locului. Întrucât se afla în podul unei case, a fost nevoie de intervenția autoscării și a unui echipaj de stingere pentru ca acesta să fie coborât în siguranță. A fost transportat la spital pentru investigații medicale suplimentare”, a transmis Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
La fața locului au intervenit un echipaj SMURD, două echipaje de pompieri și un echipaj de poliție.
Pentru a-l coborî în siguranță de pe acoperiș, salvatorii au folosit autospeciala de pompieri cu scară. Bărbatul a fost preluat de echipajul SMURD și a primit îngrijiri medicale.
Revenim cu detalii.


