20 de persoane au fost transportate la spital cu simptome de toxiinfecție alimentară. Foto: ANSVSA

publicitate“); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

UPDATE 08.30 DSVSA a fost în control la fața locului. Palatul Brukenthal Avrig a fost închis și amendat cu 30.000 lei

O echipă a Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA Sibiu) s-a deplasat la fața locului pentru a verifica posibilele surse care ar fi putut sta la originea îmbolnăvirilor.

Inspectorii sanitari-veterinari au dispus suspendarea activității localului unde s-a întâmplat incidentul, mai exact Palatului Brukenthal Avrig, și au aplicat o amendă de 30.000 de lei, în urma neregulilor constatate în unitate.

Sancțiunea a fost aplicată pentru deficiențe privind respectarea condițiilor de igienă, precum și pentru comercializarea și utilizarea unor produse alimentare fără elemente de identificare. De asemenea, inspectorii au constatat că spațiile destinate producției și depozitării nu erau întreținute corespunzător, potrivit comunicatului ANSVSA.

În cadrul controalelor, DSVSA Sibiu a dispus și reținerea a 15,6 kilograme de produse alimentare. Acestea urmează să fie transportate către o unitate autorizată pentru neutralizare.

„ANSVSA precizează că, în această etapă, este vorba despre o suspiciune de toxiinfecție alimentară colectivă, iar stabilirea cauzei și a eventualei legături dintre produsele alimentare consumate și simptomatologia persoanelor afectate se va realiza după finalizarea investigațiilor epidemiologice și a analizelor de laborator. ANSVSA monitorizează permanent evoluția situației și va comunica public rezultatele relevante ale investigațiilor, pe măsură ce acestea vor fi disponibile”, se mai arată în comunicat.

publicitate“); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

UPDATE Mirele și un copil, printre cei care au acuzat stări de rău

Potrivit autorităților, 30 de persoane dintre cele aproximativ 80 prezente la eveniment au fost evaluate medical chiar în parcarea restaurantului, după ce au acuzat simptome specifice unei toxiinfecții alimentare.

20 de persoane, printre care și un minor, au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare.

Potrivit sursei citate, printre cei care s-au îmbolnăvit se numără și mirele.

Echipajele SMURD și SAJ Sibiu continuă intervenția, iar Direcția Sanitar‑Veterinară a demarat o anchetă pentru a stabili sursa intoxicației.

Știrea inițială

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu, numărul mare de persoane care au solicitat asistență medicală a impus activarea Planului Roșu de  Intervenție (cu mobilizarea unui număr semnificativ de resurse medicale), relatează Ora de Sibiu.

La fața locului au fost trimise: trei echipaje SMURD, dintre care unul cu medic, șase ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ), o autospecială pentru transportul persoanelor și al victimelor multiple.

Echipajele medicale au evaluat starea celor afectați, ISU Sibiu precizând că 11 persoane prezintă simptome specifice unei toxiinfecții alimentare.

Reprezentanții ISU au transmis că misiunea este în desfășurare, iar echipajele medicale monitorizează evoluția stării persoanelor afectate și decid, în funcție de evaluare, dacă este necesar transportul acestora la unități medicale.

publicitate“); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

 Amintim că, în urmă cu mai puțin de două săptămâni, 13 elevi s-au îmbolnăvit în timpul unei excursii și au ajuns la spital cu simptome de toxiinfecție alimentară. 

Tot luna aceasta, 58 de persoane cazate la un hotel din Saturn au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au mâncat la restaurantul unității s-a încheiat.



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *