Sibiul se pregătește să devină din nou capitala mondială a artelor spectacolului. Astăzi, 29 aprilie, la sediul Teatrului Național „Radu Stanca”, Constantin Chiriac a dezvăluit primele nume grele și noutățile ediției din acest an a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS).
În cadrul unei conferințe de presă maraton, președintele FITS, Constantin Chiriac, a anunțat cele opt personalități care vor primi o stea pe Aleea Celebrităților în 2026. Programul de anul acesta promite o desfășurare de forțe fără precedent, incluzând concerte simfonice, premiere cinematografice și prezențe legendare din lumea dansului și a dramaturgiei.
Un nou Premiu Nobel pe Aleea Celebrităților
Cea mai răsunătoare distincție a ediției îi revine scriitoarei austriece Elfriede Jelinek, posesoare a Premiului Nobel pentru Literatură. Nominalizarea sa reprezintă un moment de o importanță rară, fiind al treilea laureat Nobel care poposește simbolic la Sibiu, alături de nume precum Eugen Ionesco.
Un rol esențial în aducerea acestui prestigiu la Sibiu l-a jucat regizorul Milo Rau, el însuși un posesor al unei stele, care a făcut demersurile necesare pentru ca prietena sa, Jelinek, să fie onorată în acest an pe celebra alee din parcul Cetății.
Recunoaștere internațională pentru marii maeștri ai scenei
Lista celor onorați continuă cu figuri legendare ale artelor spectacolului, reflectând diversitatea culturală pe care FITS o promovează constant. Printre noii „stelari” se numără Wim Vandekeybus, unul dintre cei mai mari coregrafi ai lumii, a cărui viziune asupra dansului contemporan a marcat generații întregi.
Totodată, regizoarea și autoarea Emma Dante va primi o stea, gestul marcând și parteneriatul cultural strategic dintre România și Italia.
Lor li se alătură dirijorul Cristian Măcelaru, o prezență strălucitoare pe marile scene muzicale ale lumii, actrița și regizoarea Fanny Ardant, precum și artistul vizual Yohji Yamamoto, a cărui contribuție la estetica modernă este incontestabilă.
Centenarul Margaretei Niculescu și omagiul UNESCO
O stea cu totul specială va fi acordată post-mortem Margaretei Niculescu, la solicitarea Centrului Mondial UNESCO, pentru a marca 100 de ani de la nașterea acesteia. Fondatoare a Teatrului Țăndărică și personalitate crucială în teatrul de păpuși mondial, Margareta Niculescu a fost recunoscută la nivel european încă din anii ’70 cu premiul Erasmus.
Prin acest omagiu, Sibiul recunoaște eforturile unei românce care a condus asociații mondiale de profil și a fondat instituții de învățământ teatral în Franța, rămânând un reper de neclintit în universul marionetelor.
Ofelia Popii: Steaua Sibiului strălucește alături de giganții lumii
Cel mai așteptat moment al anunțului a fost cel dedicat actriței Ofelia Popii, care devine cea de-a opta stea a ediției 2026. Această distincție reprezintă apogeul recunoașterii locale pentru o artistă care a ales să își dedice cariera scenei sibiene, devenind în timp un simbol al Teatrului Național „Radu Stanca”.
Constantin Chiriac a subliniat că Ofelia Popii, desemnată de trei ori cea mai bună actriță a României și premiată la festivaluri de prestigiu precum cel de la Edinburgh, merită pe deplin acest loc pe Aleea Celebrităților.
„Faptul că avem la Sibiu o actriță care a primit de trei ori titlul de cea mai bună actriță a României și, de asemenea, Harald Engel la Edinburgh, am hotărât să-i acordăm o stea. Ofelia Popii este a opta stea anul acesta. Așa cum spuneam, vom avea 8 stele.” a spus Constantin Chiriac.
Anunțuri gratuite din Maramures


